Economiile din banci ale prahovenilor – in crestere

Desi contextul economic actual al Romaniei este unul extrem de dificil, persoanele fizice si juridice din Prahova au reusit, totusi, numai in cursul lunii octombrie a.c., de exemplu, sa depuna in conturile de economii deschise in bancile din judet peste 50 de milioane de lei. Drept urmare, disponibilitatile totale la vedere si la termen ale acestora, atrase de bancile din Prahova, insumau, la 31 octombrie a.c., 5.030,2 milioane de lei (respectiv 1.163,2 milioane de euro), reprezentand 2,6 la suta din totalul disponibilitatilor intregului sistem bancar din Romania, conform datelor BNR.
La fel ca si in perioadele anterioare, majoritatea prahovenilor (mai exact 70,4 la suta) a preferat sa-si inmulteasca economiile prin intermediul depozitelor la termen, al caror cuantum era de 3.543,5 milioane de lei, la sfarsitul lunii octombrie 2011. In ceea ce priveste moneda in care au fost atrase aceste economii, se observa un interes crescut al deponentilor pentru moneda nationala, totalul disponibilitatilor la vedere si la termen in lei fiind de 3.595,3 milioane de lei (71,5 la suta), in timp ce economiile in valute reprezentau doar 28,5 la suta (respectiv 1.434,9 milioane de lei). Pentru a avea o imagine completa, aratam ca la nivelul intregului sistem bancar din Romania, ponderea disponibilitatilor la vedere si la termen in lei era de 63 la suta (123.308 milioane de lei). In sfarsit, in ceea ce priveste structura categoriilor de deponenti, 65,5 la suta ( reprezentand 3.293 de milioane de lei) din economiile atrase de institutiile financiar-bancare din Prahova, la finalul lunii octombrie, apartineau populatiei si doar 33,1 la suta agentilor economici. Celelalte economii din banci (respectiv 1,8 la suta) apartineau persoanelor nerezidente cu domiciliul temporar in judetul Prahova.
D. CONSTANTIN