După primele două meciuri pe care CSM le-a disputat la Brăila, în cadrul unui turneu de pregătire la care echipa ploieşteană a participat, Ionescu a luat foc: „Este incredibil ce se întâmplă la Brăila. Practic, aici nu se câştigă. Chiar dacă ar juca afară din sală, tot echipa brăileană ar trebui să câştige. Cam de o asemnenea manieră sunt arbitrate gazdele, indiferent dacă este vorba despre un meci oficial sau doar despre o partidă de verificare. În meciul pe care l-am disputat contra echipei gazdă, marţi seară, arbitrii şi-au bătut joc de noi şi am pierdut cu 25-34. Am vrut să venim la Brăila, pentru acest turneu, în speranţa că ne vom pregăti cu adevărat, nu că vom fi cobaii arbitrilor!”
În cea de-a doua partidă a turneului, disputată azi dimineaţă, CSM Ploieşti a întâlnit Oţelul Galaţi, o grupare mai puternică, cel puţin teoretic, decât Dunărea Brăila.
În condiţiile unui arbitraj echilibrat, CSM s-a impus cu 37-33, reuşind astfel să obţină un avantaj moral înaintea meciului oficial dintre cele două echipe, programat la jumătatea lunii viitoare, la Galaţi.
„La meciul cu Oţelul fetele au arătat că pot fi productive pe faza de atac, s-au mobilizat cu adevărat, poate şi înrăite de ceea ce au păţit cu o zi în urmă, şi au reuşit să fie lucide în atac, acolo unde, în prima parte a campionatului am avut probleme din cauza precipitării. Sunt semne bune şi, mă bucură în special faptul că, deşi am întâlnit un adversar bun, şi fetele care au jucat mai puţin în campionat au arătat, pe teren, că pot ajuta efectiv echipa atunci când apelez la ele”, a spus Ionescu.
Cele mai bune marcatoare ale CSM în meciul cu Oţelul au fost Ramona Ştefan (9 goluri) şi Andreea Dospin (8 ).
Ultimul meci al turneului, cel cu Constanta, se disputa in aceasta seara.