• Florin Anghel si Razvan Turea s-au remarcat prin… tacere!

Pentru cei 17 parlamentari prahoveni a inceput numaratoarea inversa a ultimului lor an din mandatul 2008-2012. Acum trei ani, pe data de 30 noiembrie, prahovenii cu drept de vot i-au desemnat pe cei 12 deputati si cinci senatori care sa-i reprezinte in Parlament. La alegerile legislative din 2008 a fost pentru prima data, in ultimii 20 de ani, cand s-a renuntat la votul pe liste, candidaturile si votul fiind in sistem uninominal.
Conform rezultatelor alegerilor de la 30 noiembrie 2008, prahovenii, prin votul lor, au ales 12 deputati pentru tot atatea colegii parlamentare: Cristian Burlacu (PNL), Florin Anghel (PDL), Gratiela Gavrilescu (PNL); Marian Saniuta (PSD), Mihai Apostolache (PSD), Razvan Turea (PSD), Adriana Saftoiu (PNL), Adrian Nastase (PSD), George Ionescu (PDL); Sever Voinescu (PDL); Roberta Anastase (PDL), Andrei Sava (PDL). Cei 5 senatori alesi sunt: Daniel Savu (PSD), Sorin Chivu (PSD), Teodor Melescanu (PNL), Iulian Badescu (PDL), Georgica Severin (PDL). Daca, in cazul ultimilor doi senatori, acestia au ales ulterior sa se desparta de putere pentru ca nu au fost de acord cu masurile adoptate de catre Guvern, considerandu-le nedrepte si nedemocratice pentru populatie, dandu-si demisia din PDL si trecand in opozitie, la PSD, in schimb, au existat si obisnuitele cazuri de parlamentari prahoveni traseisti.
Astfel, Mihai Apostolache a trecut de la PSD la PDL, liberalul Cristian Burlacu a trecut si el tot de partea PDL, senatorul Sorin Chivu si deputatul Razvan Turea, fosti social-democrati, facand acum parte din grupul parlamentar progresist, deputatul Marian Saniuta demisionand, la randu-i, din PSD si alegand statutul de independent. Dar, trecerea din opozitie in barca puterii nu a insemnat si o activitate mai fructuoasa.
In ciuda faptului ca, in campania electorala, alesii PDL, pe vremea aceea cu statut de candidati, le promiteau prahovenilor ca vor face totul ca sa le fie mai bine alegatorilor, mai ales prin proiectele de legi pe care le vor initia, realitatea a demonstrat ca nu a fost deloc asa.
Concret, proiectele legislative ale parlamentarilor PDL, devenite legi, abia se numara pe degetele de la o singura mana! In schimb, unii dintrei ei, cum este cazul lui Florin Anghel, s-au remarcat atat prin trecutul de celebru traseist politic, dar si de “parlamentar mut”, singura sa luare de cuvant de la microfonul Parlamentului fiind doar la depunerea juramantului de investire in functie, situatia fiind valabila si in cazul deputatului Razvan Turea. Vreo sansa de imbunatatire a activitatii? Cum electoratul stie bine ca porcul nu poate fi ingrasat doar inainte de Craciun, nici din partea acelora pe care i-au ales sa-i reprezinte in Parlament nu se pot astepta ca promisiunile facute acum trei ani se mai pot pune toate in practica doar pe final de mandat.
N.DUMITRESCU