Fiindca parlamentarii partidelor aflate la putere nu reusesc sa se mobilizeze, dar si ca urmare a faptului ca opozitia isi pune in aplicare rolul – acela de a se impotrivi ori de cate ori constata ca initiativele legislative nu sunt in interesul populatiei – in ultima perioada a devenit o obisnuinta aprobarea unor acte normative fie prin intermediul adoptarii tacite fie prin formula ordonantelor de urgenta.
Luna trecuta, de pilda, multe dintre sedintele de plen din Parlament au fost suspendate din lipsa de cvorum. Asta dupa ce, in urma discutiilor aprinse dintre reprezentantii puterii si ai opozitiei, se ajungea la momentul in care, pentru detensionarea situatiei, se cereau pauze de consultari, dupa care se constata lipsa senatorilor din sala, iar sedinta era suspendata. Situatia a facut ca un numar important de legi sa treaca tacit si sa fie transmise catre Camera Deputatilor in forma propusa de initiatori, fara sa existe vreun amendament din partea senatorilor. Cel mai recent exemplu in privinta asumarii tacite s-a inregistrat acum doua zile, cu Legea asistentei sociale, neintelegerile dintre senatorii Puterii si cei ai Opozitiei privind amendamentele si forma in care legea ar trebui transmisa colegilor deputati reusind sa blocheze lucrarile plenului Senatului mai bine de patru saptamani.
Conform prevederilor din Constitutie, in cazul unui proiect legislativ, prima Camera sesizata se pronunta in termen de 45 de zile. Pentru coduri si alte legi de complexitate deosebita, termenul este de 60 de zile, in cazul depasirii acestor termene considerandu-se ca proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate. Dupa adoptare sau respingere de catre prima Camera sesizata, proiectul sau propunerea legislativa se trimite celeilalte Camere, care va decide definitiv. In cazul in care prima Camera sesizata adopta o prevedere care intra in competenta sa decizionala, prevederea este definitiv adoptata daca si cea de-a doua Camera este de acord. In caz contrar, numai pentru prevederea respectiva, legea se intoarce la prima Camera sesizata, care va decide definitiv in procedura de urgenta. Dar, la cererea Guvernului sau din proprie initiativa, Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedura de urgenta, stabilita potrivit regulamentului fiecarei Camere. Legea se trimite, spre promulgare, presedintelui tarii, promulgarea legii facandu-se in termen de cel mult 20 de zile de la primire. Inainte de promulgare, presedintele poate cere Parlamentului, o singura data, reexaminarea legii.
Numai ca, tot in conformitate cu textul Constitutiei, Guvernul poate adopta ordonante de urgenta numai in situatii extraordinare, a caror reglementare nu poate fi amanata, avand obligatia de a motiva urgenta in cuprinsul acestora. In cele mai multe dintre cazuri, insa, Guvernul Boc a fortat aceasta „situatie extraordinara”, ordonantele de urgenta fiind transformate intr-un fel de instrument la indemana puterii prin intermediul caruia sa fie adoptate mai ales legile considerate, de catre opozitie, controversate. Conform statisticilor, in anul 2008 au fost adoptate 229 de ordonante de urgenta, in 2009 – 111 ordonante de urgenta, in 2010 – 101 ordonante de urgenta. Cele aprobate in 2011, pana acum, tind sa egaleze, numarul ordonantelor de urgenta adoptate anul trecut, printre cele mai importante fiind: modificarea legii privind alocatia de sustinere a familiei, reglementarea acordarii esalonarilor la plata, masurile de protectie sociala in perioada sezonului rece si lista poate continua. Dincolo de toate, analizand situatia descrisa mai sus, mai ales a impunerii adoptarii unor legi prin masura procedurii de urgenta, concluzia este ca, de cele mai multe ori, chiar daca opozitia reactioneaza, Parlamentul este transformat intr-o masina de vot la indemana Executivului. Ca este asa stau dovada chiar anunturile celor de la PDL care au precizat ca toate modificarile pe care acestia le au in pregatire, in mod special cele care au legatura cu anul electoral 2012, vor fi promovate tot prin procedura de urgenta.
N.DUMITRESCU
