CFR Călători informează că, începând cu data de 11 decembrie 2011, va intra în vigoare Noul Mers de Tren 2011-2012, care va fi valabil până la data de 8 decembrie 2012.
Din necesitatea alinierii transportului feroviar de călători la normele legislației europene în domeniu, actualele ranguri de trenuri de călători vor fi structurate, de la data de 11.12.2011, în funcţie de serviciile oferite, în trei noi categorii: Intercity (IC), InterRegio (IR) şi Regio (R).
Pe rețeaua CFR, în noul plan de mers 2011/2012, vor circula cele trei categorii de trenuri, atât în trafic internațional (70 trenuri internaționale – 40 InterRegio, 4 Intercity și 26 Regio), cât și în trafic local (1336 de trenuri – 28 Intercity, 198 InterRegio şi 1110 Regio).
Noutăţi în noul mers de tren:
– reducerea duratelor de parcurs ale trenurilor de rang superior pe magistralele 200 Brașov – Curtici și 300 București – Oradea, în contextul finalizării lucrărilor de reabilitare a infrastructurii feroviare de pe Valea Prahovei. De exemplu: acum, durata de parcurs a unui tren Rapid în relația București Nord – Brașov este de 3 ore și 45 minute, iar în 2012, aceasta se va reduce la 2 ore și 45 minute, la un tren InterRegio.
– se vor realiza noi legături directe cu trenuri InterRegio, între: București – Bistrița, București – Târgu Mureș, București – Sibiu, Craiova – Brașov, Brașov – Sibiu, București – Timișoara, Satu Mare – Constanța, Constanța – Brașov.
– păstratrea tarifului la trenurile Intercity și Regio (fostele Intercity-uri şi Personale).
– practicarea unui tarif intermediar pentru trenurile de tip InterRegio, între tariful celor două ranguri de tren Accelerat și Rapid (cu cca 22% mai puţin decât la R şi cu cca 12% mai mare decât cel de la Acc).
– prin tariful de InterRegio aplicat, abonamentele emise la tren Rapid vor scădea cu o sumă între 40 lei/ab şi 140 lei/ab, iar cele de la tren Acc vor crește în medie cu 10 lei/ab.
– aplicarea unui „Procent de fidelitate”, care va menţine un tarif convenabil la călătoria cu mai multe trenuri aparţinând CFR Călători, astfel: reduceri de 10% pentru două trenuri, 15% pentru trei trenuri, 20% pentru patru trenuri, procentele fiind aplicate la biletele întregi adult şi 50% reducere la copii.
– utilizarea biletului ca bon fiscal.
– aplicarea simultană a reducerii de anticipaţie şi a procentului de fidelitate la călătoria cu mai multe trenuri.
– aplicarea unei reduceri la biletele vândute prin sistemul online, pentru perioadele în care nu vor exista alte oferte la acest canal de distribuţie (5%).
Astfel, o călătorie pe ruta București – Ploiești va costa,după 11 decembrie, cu un tren Regio(Personal) tot 7,3 lei, cu InterRegio(Accelerat) 14,1 lei, față de 12,6, în prezent, cu InterCity, 26,8 lei, aceeași preț din prezent.