Astazi se implinesc 40 de ani de la trecerea prematura si fulgeratoare in lumea cea vesnica a reputatului compozitor, dirijor si profesor Alexandru (Nelu) Danielescu, unul dintre principalii fondatori ai Teatrului de Revista din Ploiesti. Distinsul muzician s-a nascut la 28 iunie 1919, in municipiul Ploiesti, intr-o familie de intelectuali. Tatal sau – Ioan Cr. Danielescu- a fost eminentul profesor, compozitor, dirijor si animator al vietii muzicale din municipiul Ploiesti in prima jumatate a veacului al XX-lea, numit pe buna dreptate “unul dintre clasicii muzicii romanesti“, iar mama sa, Steliana Danielescu, a fost invatatoare. In casa tatalui sau, viitorul muzician a auzit, pentru prima data, sunetele muzicale si exceptionalele acorduri din numeroasele lucrari corale, printre care si ale excelentului imn “Vointa neamului“, compus de profesorul I.Cr. Danielescu in anul 1918, “ca raspuns la rusinoasa Pace incheiata la Buftea-Bucuresti in 1918“. Dupa ce a absolvit, cu brio, clasele primare la Scoala
nr. 1 de baieti din Ploiesti, si secundare la vestitul liceu “Sf. Petru si Pavel“ din Ploiesti si la cele cu profil militar din Tg. Mures si Chisinau, in 1938, se inscrie la Conservatorul de Muzica din Bucuresti. Aici beneficiaza de indrumarea unor muzicieni de exceptie – compozitori si profesori – printre care amintim: acad. Mihail Jora, Ion Dumitrescu, Zeno Vancea, Vasile Popovici, Florin Eftimescu, Jean Banescu s.a. Din cauza izbucnirii celui de-al II-lea Razboi Mondial, este obligat sa intrerupa studiile muzicale universitare. Acestea vor fi reluate, incepand cu anul 1945.
La inceputul anului scolar 1947-1948, tanarul muzician Nelu Danielescu este numit profesor de muzica la liceele ploiestene “Nicolae Balcescu“ si “Sf. Petru si Pavel“, iar dupa reforma invatamantului din august 1948, la catedra de muzica a “Scolii Medii Tehnice de Petrol“ din localitate, unde desfasoara o remarcabila activitate didactica, pana in luna mai 1957, cand, cu aprobarea Ministerului Invatamantului este transferat in domeniul culturii si artei, pentru a prelua functia de dirijor si de conducere muzicala a Teatrului de Estrada, infiintat la 1 mai 1957.
In paralel cu notabila sa activitate didactica, profesorul Nelu Danielescu se afirma si in domeniul vietii muzicale ploiestene si prahovene, in calitate de dirijor, incepand din 1945, al corului garnizoanei din Ploiesti si al ansamblurilor corale; de la Scoala Medie Tehnica de Petrol , Sindicatul P.T.T.R., Clubul “7 Noiembrie“, “Concordia“. Ulterior, intre anii 1955-1957, se afla la pupitrul Ansamblului artistic al Regiunii de Militie din Ploiesti.
Inzestrat cu un multilateral talent, inca din perioada studiilor liceale Nelu Danielescu se dedica creatiei muzicale, cu deosebire romantei si cantecului de muzica usoara. Primele incercari au avut loc cand nu implinise varsta de 15 ani. Este vorba despre cantecul “Te astept sa vii, Adriana“. Dar debutul sau-in mod oficial – are loc in perioada cand era student la Conservatorul de Muzica si Arta Dramatica din Bucuresti. In acei ani, cand autorul nu depasise varsta de 20 de ani, au fost lansate doua exceptionale creatii ale genului – ce au devenit incontestabile slagare: “De ce nu vii, cand castanii infloresc” (versuri de Alex. Niculescu), piesa imprimata pe disc de cunoscutii solisti Mia Braia si Petre Alexandru si romanta “Mi-e dor“, versuri de Gh. Preda si Mircea Ionescu-Quintus, imprimata, in prima auditie, de nemuritoarea cantareata Ioana Radu- Artist al poporului. Tot aceasta mare artista a imprimat si urmatoarea superba romanta – “Primavara a sosit“. Pe parcursul activitatii sale de dirijor si conducator muzical al Teatrului de Estrada, in cele peste 28 de spectacole ce au vazut lumina rampei in perioada 1957-1971, distinsul compozitor a scris circa 150-160 de lucrari, ce au rasunat pe scenele de concert ale Estradei ploiestene si in alte centre muzicale ale tarii, in cadrul turneelor intreprinse, inclusiv peste hotare.
La solicitarea celebrului actor si director al teatrului ploiestean, Toma Caragiu (1953-1965), compozitorul Nelu Danielescu a scris partituri muzicale si pentru spectacolele teatrului dramatic, dar si pentru teatrul de papusi. O importanta parte din creatia sa a fost imprimata pe benzi magnetice de postul national de radio si de televiziune. Casa de discuri “Electrecord“ a realizat un disc special, cuprinzand 10 dintre reprezentativele sale creatii: De ce nu vii; Pentru ca te iubesc; Spune-mi ca ma iubesti; Mai stai te rog o clipa; Numai tu esti dragostea mea; De dragul unor ochi frumosi; Mana-n mana; Daca-ai vrea; Mare, ce mare e dragostea si Clipa (piesa prezentata in prima auditie absoluta la emisiunea-concurs – „Dialog la distanta“, realizata de TVR ce a avut loc, in ziua de 29 oct. 1967, pe scena Salii Mari a Palatului Republicii din Bucuresti, solista Georgeta Mihalache). Ultima sa creatie-romanta “Te astept la poarta amintirii“ a fost distinsa cu premiul I la Concursul National de creatie “Crizantema de aur“, de la Targoviste (in 1971).
Remarcabile raman si cantecele dedicate orasului si judetului natal: Unde curge Prahova; Speranta; Sa nu ma uiti ca te-am iubit; Ploiestiul meu drag, sa-mi traiesti etc. Majoritatea textelor acestor cantece sunt scrise de Mircea Ionescu – Quintus. Trecerea fulgeratoare in lumea cea vesnica, cand ilustrul muzician era in plina putere creatoare (avea numai 52 de ani), a indoliat, pentru multa vreme, viata noastra muzicala si muzica usoara romaneasca. In semn de pios omagiu, Comitetul Judetean de Cultura Prahova a initiat Festivalul-Concurs Interjudetean “Cand castanii infloresc“ (ultima editie in mai 1997), iar in fata casei parintesti, din initiativa semnatarului acestor randuri, in ziua de 8 decembrie 1996, au fost dezvelite doua placi omagiale, cu efigia in bronz a marilor muzicieni Ioan si Nelu Danielescu, eveniment onorat de personalitati marcante ale muzicii romanesti si de catre scriitorul Mircea Ionescu-Quintus-vicepresedinte al Senatului in acea vreme. De-a lungul timpului, Muzeul Memorial “Paul Constantinescu“ a organizat manifestari omagiale dedicate celor doi nemuritori muzicieni, fii de onoare ai Ploiestiului si Prahovei – printre care si cea din aceasta zi, la care-si dau concursul scriitorul Mircea – Ionescu Quintus, orchestra “Flacara Prahovei“, solistii Maria Craciun si Nelu Stan, dirijor Ion Pana.
Fie ca aceste modeste ganduri sa fie un binemeritat omagiu la implinirea a 40 de ani de la trecerea in eternitate a acestui eminent muzician.
prof. dr. Al. I. BADULESCU