Poliţiştii din cadrul Oficiului Român pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Prahova au organizat pe 2 noiembrie, in Ploieşti o acţiune pe linia prevenirii și combaterii şederii ilegale a străinilor, ocazie cu care au fost depistaţi cu şedere ilegală o cetăţeană din Ucraina, M.I. in varsta de 22 ani şi un cetăţean din Turcia, T.D. in vârstă de 49 ani.
Persoanele în cauză au intrat în România în baza unor vize de vizită iar la expirarea acestora nu au întreprins nici un demers pentru a părăsi teritoriul României.
Având în vedere cele constatate, cei doi au fost sancţionaţi contravențional fiecare cu suma de 400 lei si le-a fost emisă decizie de returnare prin care sunt obligaţi să părăsească Romania în termen de 15 zile, conform O.U.G. 194 / 2002, republicată.
Prin prezenta, vă mai informăm că modificările aduse regimului juridic aplicabil cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Euopene şi ale Spaţiului Economic European pe teritoriul României prin Legea nr. 80/2011 prevăd introducerea termenelor de valabilitate pentru certificatele de înregistrare şi cărţile de rezidenţă permanentă emise anterior datei de 06 iunie 2011.
Astfel, potrivit prevederilor art. II alin. (1) din Legea nr. 80/2011, certificatele de înregistrare şi cărţile de rezidenţă permanentă emise cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005, până la data intrării în vigoare a actului normativ mai sus menţionat, au valabilitatea de 5, respectiv 10 ani de la data emiterii.