Consiliul Concurentei a finalizat un raport prin care arata ca benzinarii s-au inteles in 2009 privind scoaterea de pe piata a unui sortiment de carburant. Practic, reprezentantii unor companii care se presupune ca sunt concurente comunicau prin mesaje si e-mailuri pentru a actiona toti ca unul. Dovezile descoperite de Consiliului Concurentei au fost obtinute in timpul unei inspectii-surpriza, din 2009.
Pe de alta parte, companiile petroliere se apara. “OMV Petrom este de parere ca aceasta pretinsa incalcare este lipsita de temei si va lua toate masurile necesare pentru a asigura o reprezentare corecta a faptelor relevante.”
“Punctul de vedere al Rompetrol asupra concluziilor acestei investigatii va fi comunicat dupa finalizarea procedurilor legale”.La randul lor, reprezentantii Lukoil sustin ca aceasta nu este decat o razbunare a autoritatilor pentru cresterea pretului carburantilor. Amenda pentru incalcarea regulilor concurentei poate ajunge la 10 procente din cifra de afaceri inregistrata de companii in anul anterior. Adica peste 600 de milioane de euro.














