Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a facut o serie de amendamente pentru completarea Codului Penal, pe considerentul ca legea de confiscare a averii trebuie exinsa si la familia, afinii si chiar concubinii persoanelor implicate in savarsirea unor infractiuni, in urma carora acestia din urma au obtinut beneficii materiale. Intr-un comunicat al CSM se mentioneaza: “Masura confiscarii trebuie extinsa deoarece inculpatii instraineaza foarte des bunurile obtinute din infractiuni pe numele rudelor apropiate”.
De asemenea, CSM mai propune ca perioada avuta in vedere pentru confiscarea averii sa fie intervalul de timp in care persoana respectiva a fost implicata in activitati infractionale (de la momentul savarsirii faptei si pana la prinderea acesteia).













