Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane Adulte cu Handicap din comuna Puchenii Mari va primi joi, 17 noiembrie, o donaţie de aparatură medicală, oferită de o clinică din Germania, ca urmare a demersurilor iniţiate de preşedintele PSD Prahova, Mircea Cosma.
Este vorba despre 1 ecograf portabil multifuncţional, 1 aparat EKG portabil, însoţit de o bicicletă ergonomică ce monitorizează funcţiile inimii la efort, oxigenatoare portabile – 4 aparate, utilizate pentru oxigenoterapie la patul bolnavului.
Acţiunea va avea loc începând cu ora 13.00, la Centrul din comuna Puchenii Mari, în prezenţa conducerii acestei unităţi de asistenţă medicală, a preşedintelui PSD Prahova şi a vicepreşedinţilor Ludmila Sfârloagă şi Radu Oprea, coordonatori ai activităţii PSD în Colegiul 9 din judeţul Prahova.
Donaţia face parte din programul lansat de PSD Prahova, pentru dotarea mai multor unităţi medicale şi de asistenţă socială din judeţ.