Aflaţi pe locul şapte în clasament, cu 23 de puncte, elevii lui Tibor Selymeş au intrat pe teren decişi să obţină victoria şi să rămână şi în faţa roş-albaştrilor în clasament. Au fost însă departe de aşteptări, iar Ceahlăul le-a ţinut isonul.
După câteva raiduri periculoase, efectuate pe partea dreaptă de către Strătilă, în minutul 10, N’Doye a avut prima ocazie de gol a meciului, şutul său de la 25 de metri trecând putin pe lângă poartă. Cravaşaţi în permanenţă din tribune, din spatele băncii sale de rezervă de unde a urmărit meciul, suspendat fiind, Tibi Selymeş a ridicat mâinile în semn de reuşită în minutul 32. Însă, din păcate bucuria fostului internaţional a fost de scurtă durată, deoarece Băjenaru a reuşit doar un gol turcesc. De partea cealantă, oaspeţii au fost aproape pe toată durata jocului primei reprize îngheţaţi la propriu şi la figurat.
Din păcate pentru puţinii specatori prezenţi la meciul de aseară, după pauză, nici elevii lui Tibi Selymeş nu au mai jucat aproape nimic spre nemulţumirea asistenţei din tribune.

www.prosport.ro