CSM Ploieşti va întâlni, vineri seară, formaţia U Transilvania Cluj, într-un meci contând pentru etapa a şasea din Liga Naţională masculină de handbal. După două meciuri pierdute, care au trimis-o pe locul 11, echipa CSM Ploieşti are mare nevoie de puncte în confruntarea din deplasare cu gruparea din Cluj, formaţie care ocupă penultima poziţie în clasament.

Totodată, şi echipa ardeleană se află într-o căutare disperată de victorie, după ce, până acum, nu a reuşit decât o remiză, în prima etapă a campionatului, în meciul cu Universitatea Bucovina Suceava. Liderul grupării din Cluj este coordonatorul Alin Bondar, care a marcat 37 de goluri, în cele cinci partide disputate.

În privinţa formaţiei ploieştene, nou-promovată în Liga Naţională, aceasta a reuşit câteva rezultate surprinzătoare, în deplasare, la începutul campionatului, de aceea jucătorii sunt optimişti în privinţa partidei de la Cluj.

Meciul este programat să înceapă de la ora 17 şi va fi difuzat, în direct, de postul Digi Sport 1. Arbitrii partidei vor fi Cristea şi Anton, din Iaşi.