• Zeci de primari prahoveni pedelisti au fost, in mandatul trecut, in tabara opozitiei

Faptul ca politica este, de cele mai multe ori, sora buna si cu banii, nu mai este o noutate. Dovada stau chiar vremurile in care traim, avand in vedere ca, de fiecare data cand s-au alocat fonduri guvernamentale in teritoriu, privilegiati au fost si inca mai sunt reprezentantii administratiilor locale care fac parte din partidele aflate la putere, in mod special cei din PDL. Cum, insa, anul care vine este unul electoral, iar in fata tentatiei banilor putini rezista, mai ales cand se doreste sa se iasa in fata electoratului cu tot felul de realizari, atunci, unii alesi locali sunt in stare sa se „sacrifice”, trecand din barca opozitiei in aceea a puterii. Cel mai recent caz la nivel national este cel al presedintelui administratiei judetene din Bihor, membru PNL, care si-a anuntat revenirea in PDL pentru ca „banii ii da puterea, nu opozitia”. Situatia este, insa, departe de a fi singulara! Dand timpul in urma, inclusiv in Prahova au fost situatii de primari care chiar inainte de a-si vedea numele tiparit pe buletinul de vot, in calitate de candidati pentru un nou mandat, au trecut din tabara opozitiei in cea a puterii. Concret, facand o comparatie a mandatelor 2004-2008 si 2008-2012, in cazul primarilor realesi, sunt zeci de cazuri in care se poate spune ca s-a urmat „politica traseismului”, interesul determinandu-i sa se alature taberei portocalii si sa o paraseasca pe cea a opozitiei. Astfel, daca acum sunt membri PDL, in mandatul trecut, apartenenta primarilor din urmatoarele localitati era urmatoarea: Campina – PUR, Azuga – PSD, Busteni – PUR, Comarnic – independent, Banesti – PNG, Barcanesti – PSD, Brazi – PSD, Carbunesti – PSD, Chiojdeanca – PUR; Cocorastii-Colt – PSD; Draganesti – PSD; Filipestii de Padure – PSD; Gherghita – PSD; Gorgota – PSD; Lipanesti – PUR, Maneciu – PSD; Pacureti – PSD; Provita de Jos – PSD; Provita de Sus – PUR; Puchenii Mari – PSD; Rafov – PNL; Salcia – PNL; Sangeru – PSD; Secaria – PSD; Surani – PSD ; Somari – PNL; Tinosu – PSD; Vadu Sapat- PSD; Valea Doftanei – PUR. Este adevarat, cei mai multi dintre alesii care acum sunt la PDL nu au facut altceva decat sa urmeze traseul politic al unuia dintre celebrii traseisti politici pe care ii are judetul Prahova – Florin Anghel, cel care, dupa ce a pus cruce formatiunii politice al carui lider a fost – PNDC – s-a facut „portocaliu” astfel incat sa ocupe si un loc de deputat pentru mandatul 2008-2012.
In ceea ce-i priveste pe primari, asa cum v-am informat in nenumarate editii ale publicatiei noastre, de fiecare data cand s-au alocat fonduri fie guvernamentale, fie pentru anumite proiecte fie pentru investitii, cei mai avantajati au fost cei de la PDL.
Mai nou, se aude ca la Bucuresti s-ar pregati o hotarare de Guvern prin care primariile, in special tot cele portocalii, vor fi ajutate sa treaca peste criza financiara.
N.DUMITRESCU