Poliţia Locală Ploieşti informează că în cursul zilei de ieri, 13 octombrie, în jurul orelor 20:20, patrula pedestră care efectua serviciul în Parcul ”Mihai Viteazul” a sesizat că, în vagonul amplasat în parcul respectiv, se află două persoane.
S-a procedat la legitimarea acestora, fiind identificaţi numiţii C.V.A., în vârstă de 16 ani şi P.L.M., de 20 de ani, ambii domiciliaţi în Ploieşti. Având în vedere comportamentul suspect al celor doi tineri, poliţiştii locali au efectuat un control corporal sumar, depistând asupra unuia dintre aceştia un plic de plastic ce conţinea plante vegetale şi o rolă de hârtie folosită la confecţionarea de ţigări artizanale. Întrebaţi fiind de provenienţa acestora, tinerii au declarat verbal că le-au cumpărat de la un magazin din Bucureşti, în urmă cu aproximativ o lună. Cele două persoane şi bunurile găsite asupra lor au fost predate Secţiei 1 de Poliţie pentru continuarea cercetărilor.