În această dimineaţă, în jurul orei 08.30, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova a fost sesizat cu privire la faptul că responsabila unei agenţii loto, amplasată pe strada Grădinari din Ploieşti, a fost atacată de o persoană necunoscută. Primele cercetări efectuate au arătat faptul că imediat după ce a deschis agenţia loto, în interior a pătruns un tânăr necunoscut, în vârstă de aproximativ 20-25 ani, care, sub ameninţarea unui cuţit, a cerut femeii să-i dea banii din încasări.
Femeia i-a explicat că încă nu a încasat niciun ban şi s-a împotrivit, lovind cu palma peste cuţitul cu care era ameninţată, împrejurare în care s-a tăiat la un deget.
După acest incident, suspectul a fugit într-o direcţie necunoscută.
Din interiorul agenţiei nu au fost sustrase sume de bani, iar reclamanta nu a necesitat acordarea de îngrijiri medicale ca urmare a leziunilor suferite.
În prezent sunt efectuate cercetări de către Poliţia Municipiului Ploieşti, în vederea depistării suspectului şi luării măsurilor legale.