Miercuri, un echipaj de jandarmerie din cadrul Grupării Mobile „Matei Basarab” Ploieşti s-a sesizat despre faptul că în zona CFR Triaj Sud a municipiului Ploieşti, trei bărbați demontau componente CFR ale vagoanelor staţionate pe linii. La observarea jandarmilor, aceştia au abandonat componentele sustrase, fugind de la faţa locului. S-a procedat la somarea celor în cauză iar după aproximativ 500 m, persoanele au fost interceptate, ocazie cu care le-a fost stabilită identitatea.
Din verificările efectuate, a rezultat faptul că persoanele în cauză demontau componentele CFR de la vagoanele staţionate după care le transportau pe un teren viran din apropierea căii ferate, în scopul încărcării ulterioare într-un atelaj hipo şi intr-un autoturism Dacia 1300, urmând a le valorifica la un centru de colectare a fierului vechi.
CFR Marfă a precizat că vagoanele se aflau în circulaţie. Componentele CFR au fost recuperate şi predate societăţii prejudiciate, iar persoanelor în cauză le-au fost întocmite documente de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
– fapta persoanei neautorizate de a pãtrunde, fãrã drept, în zonele prevãzute la art. 1 şi 2 şi de a refuza pãrãsirea lor, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 4 din Legea 289/2005 privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea fenomenului infractional in domeniul transportului pe calea ferata;
– distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a caii ferate, a materialului rulant, precum şi a instalaţiilor, accesoriilor sau a altor componente ale acestora, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 5 din Legea 289/2005 privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea fenomenului infractional in domeniul transportului pe calea ferata;
– sustragerea de componente ale caii ferate, de bunuri din vagoanele care sunt în compunerea unui tren aflat în circulaţie sau programat pentru circulaţie constituie infracţiunea de furt calificat, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 6 din Legea 289/2005 privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea fenomenului infractional in domeniul transportului pe calea ferata;
Dosarele cu actele de constatare şi făptuitorii au fost predaţi Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Feroviare Prahova în vederea continuării cercetărilor.