Aceasta a trait pe vremea imparatului Diocletian si a lui Dometie comitul, slujnica fiind a unui oarecare Claudie, de care afland comitul ca este crestina, a scris stapanului ei sa o trimita la dansul caci este crestina si intoarce pe multi la credinta crestineasca. Iar stapanul sau, intristandu-se, s-a imbracat cu sac si o plangea, iar ea mangaindu-l ii zicea: “Nu te mahni, domnul meu, ci te bucura, ca si pentru pacatele mele si pentru ale tale voi fi socotita jertfa bine-primita lui Dumnezeu”. Deci zicand si el: “Pomeneste-ma si pe mine la Cerescul Imparat”, o trimise la comitul, la care sosind si pe Hristos marturisind, i-au ras capul, i-au turnat pe cap jaratic de carbuni aprinsi si cu frigari de fier inrosite i-au impuns sanii si coastele, apoi i-au legat o piatra grea si au aruncat-o in mare si, iesind vie, s-a aratat iarasi comitului. Fiind mult chinuita, fiindu-i scoase unghiile de la maini si de la picioare din radacina si dintii, si-a dat duhul la Dumnezeu.
