COPIII NEAMULUI (I)
Revista cu acest nume ocupa un loc aparte in randul publicatiilor “Liceului Sfintii Petru si Pavel”, dar si in universul presei scolare. Acest loc i-l confera, evident, nu in primul rand, indelungata aparitie si continuitatea.
Publicatia s-a nascut pe locul lasat gol prin incetarea aparitiei “Curierului liceului”, la 1 ianuarie 1922 si a existat pana la sfarsitul anului 1926, la 1 ianuarie 1927, editorul ei scotand “Revista Ploiestilor” care isi declina caracterul de revista scolara. Asadar, avem cinci ani de aparitie, numerotati dupa anii calendaristici.
Revista s-a anuntat ca o publicatie lunara, fiecare numar avand 16 pagini si costand doi lei. Dupa prima jumatate de an, aparitia a devenit neregulata si conducerea a recurs la numere duble, triple si chiar incincite (exemplu: anul III nr. 6-9) fara a spori volumul unui exemplar. Ba, din anul II, l-a micsorat la jumatate (8 pagini), dar pastrandu-i pretul de doi lei. Este adevarat ca, in cazurile de care am vorbit, se nota ca, pentru abonati, exemplarul se considera un singur numar.
Conditiile in care a aparut au fost destul de modeste. A fost tiparita, mai intai, la Institutul “Progresul”, apoi la tipografia “Lumina”, apoi la altele – care nici nu mai sunt indicate – pe hartie de ziar, dar, cu toate schimbarile de imprimerie, si-a pastrat frontispiciul. Avea formatul 32×24 cm, cu trei coloane pe pagina si caracterele folosite pentru imprimare ii dadeau un aspect variat si atragator.
Dar locul original pe care l-a ocupat in publicistica noastra a fost dat de felul in care a fost indrumata si condusa de Gheorghe Zagorit, profesor de istorie, aflat atunci la apogeul activitatii didactice, cercetator si publicist cunoscut. Desi, sub numele publicatiei aparea subtitlul “Revista Liceului din Ploiesti” si mai jos fotografia monumentalului local al liceului (in primele numere chiar cu legenda: “Liceul din Ploiesti, Director Gh. Constantinescu”), dependenta de aceasta institutie era foarte slaba. Nu era amintit niciun comitet de redactie si niciun nume de profesor in afara de cel al lui Zagorit, indicat ca realizand <
Desigur pretentiile lui erau mult exagerate si infatuate, dar exista un sambure de adevar, ca era o publicatie scrisa de elevi si pentru elevi ca nici una alta. De aceea, revista avea cititori devotati si unii dintre ei, copii de 12-14 ani, se faceau cu entuziasm, difuzorii ei (Anca O., Tomescu Nicolae, Negoita Petre, Niculescu Vasile, fratii Calarasu, Salvet etc.) evidentiati in scris de catre editor.
Spre deosebire de toate celelalte reviste ale liceelor, colaborarea n-au asigurat-o, in principal, elevii din cursul superior, ci mai ales cei din gimnaziu.
Desigur, au fost prezenti si cativa elevi mari, mai ales autori ai unor descrieri de calatorie, medalioane ale unor profesori decedati si reportaje de la inmormantarea lor, cronici muzicale sau artistice. Putem cita astfel pe Sufrin Eduard cu relatarea in serial a excursiei cursului superior modern prin Banat si Transilvania. La fel, Radulescu I.E, a facut acelasi lucru cu cea a cursului superior real, ambele in vara anului 1922. Cativa elevi din cursul superior au semnat bucati literare, cronici muzicale (Cucu D. Aurel, de pilda) sau ale unor spectacole si serbari (Stefanescu Vintila, Carmin L.). In sfarsit au mai colaborat cativa elevi din clasele mai mari comunicand idei si concluzii din unele lecturi mai grele, ca de pilda Luster Bartold cu “Nationalismul dupa scriitorul indian Rabindratah Tagore”.
Paul D. POPESCU
