Reprezentantii a doua institutii prahovene au aratat, astazi, in cadrul unei sedinte a Colegiului prefectural, ca banii au ajuns sa fie o problema inclusiv pentru trupele de interventie sau pentru echipele care ar trebui sa vegheze la respectarea calitatii mediului.
Locotenent-colonelul Florian Badea, de la Inspectoratul Judetean de Jandarmi Prahova, a anuntat ca problema principala a momentului este, pentru jandarmi, lipsa cauciucurilor de iarna, obligatorii incepand cu data de 1 noiembrie. Potrivit ofiterului Badea, doar circa 15% dintre cele 98 de autovehicule din parcul auto al IJJ Prahova pot fi echipate cu cauciucuri de iarna, pentru ca, in prezent, pentru restul, acestea nu exista.
Comisarul sef al Garzii de Mediu Prahova, Stefan Popescu, are o justificare in fata ploiestenilor nemultumiti de lipsa de reactie a institutiei pe care o conduce: cele cinci autoturisme cu care comisarii merg in controale nu au combustibil! Acesta a revenit, insa, partial, asupra declaratiei, realizand ca a facut o gafa, si a mentionat ca suma de 400 de lei lunar pentru fiecare autoturism nu este de ajuns.