In perioada ianuarie – septembrie a.c., inspectorii Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) au verificat peste 4.900 de agenti economici cu capital integral sau majoritar de stat (regii, companii nationale, societati comerciale), care fie au raportat pierderi ori au beneficiat de alocari financiare de la bugetul statului cu titlu de subventii sau transferuri, fie au concesionat bunuri proprietate publica a statului, au beneficiat de finantari rambursabile garantate de stat sau au avut in gestiune/administrare bunuri din domeniul public al statului.
La finalul controlului, patrimoniul public al statului a fost intregit cu suma de 8,3 miliarde de lei, constand in diferente rezultate din reevaluarea unor bunuri din domeniul public al statului, investitii din fonduri publice care nu au fost incluse in valorile bunurilor din domeniul public al statului sau din inregistrarea in contabilitate a unor bunuri din domeniul public al statului. In acelasi timp, inspectorii ANAF au intocmit 82 de sesizari penale tot atator companii sau regii, pentru un prejudiciu cauzat bugetului general consolidat al statului in valoare de 316 milioane de lei.
C.D.














