În ziua de 13.10.2011, lucrătorii Postului de Poliţie Poseşti au fost sesiaţi de către un localnic, cu privire la faptul că în urmă cu o zi, la locuinţa tatălui său s-au prezenttat două femei care doreau să achiziţioneze bidoane din plastic contra sumei de 100 lei. În realitate, cele două i-au sustras suma de 9.300 lei.
Ancheta efectuată de poliţişti a stabilit că femeile i-au înmânat bătrânului o bancnotă de 200 lei, solicitând să primească restul. De fapt, ele nu doreau decât să vadă unde îşi ţine partea vătămată banii.
Profitând de neatenţia gazdelor, una din femei a intrat singură în locuinţă, a luat cei 9.300 lei, după care au renunţat să mai cumpere bidoanele şi au plecat în grabă.
După plecarea „cumpărătoarelor”, bătrânii au observat lipsa banilor, însă era prea târziu: suspectele plecaseră din zonă.

Semnalmentele celor două femei sunt:
– 27 – 32 ani
– înălţime 1,70 m, constituţie astenică;
Cele două erau îmbrăcate cu fuste viu colorate, geci de culoare neagră şi pe cap purtau baticuri de culoare roşu închis.
Sfaturi preventive pentru a nu deveni victimă a infractorilor:
– Nu permiteţi accesul în locuinţă persoanelor necunoscute, indiferent de motivul invocat! ;
– Nu permiteţi accesul în locuinţă şi nu furnizaţi informaţii despre vecinii dumneavoastră persoanelor necunoscute care pretind că reprezintă diverse instituţii sau oferă diverse servicii! ;
– Când aveţi cel mai mic dubiu, nu ezitaţi să contactaţi instituţiile pe care pretind că le reprezintă, pentru a vă convinge de veridicitatea celor spuse ;
– Nu faceţi cunoscut altora locul unde ţineţi valorile şi nu vă lăudaţi cu cantitatea lor! ;
– Nu ţineţi sume mari de bani în casă, neasigurate, şi nici nu lăsaţi impresia că deţineţi asemenea sume. Aceeaşi recomandare este valabilă şi cu privire la bijuterii ;
– Nu ezitaţi să întrebaţi persoanele străine pe care le întâlniţi pe scara blocului pe cine caută. Astfel de întrebări descurajează hoţii! ;
– Încuiaţi uşa de acces în locuinţă chiar şi când sunteţi acasă! Nu lăsaţi geamurile deschise dacă părăsiţi locuinţa chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp ;
– Apelaţi la un vecin de încredere pentru supravegherea locuinţei dumneavoastră pe perioada în care sunteţi plecat!
În cazul în care sunteţi victima sau martorul comiterii unei infracţiuni, nu ezitaţi să anunţaţi Poliţia apelând numărul unic de urgenţă „112”!