O patrulă din cadrul Secţiei nr. 11 Poliţie Rurală Valea Călugărească a oprit pentru verificare o căruţă care se deplasa pe raza comunei Dumbrava, şi în care erau transportate mai multe bare metalice.
Întrucât ocupanţii căruţei nu au putut justifica provenienţa barelor metalice, au fost întreprinse verificări, în urma cărora a rezultat că acestea fuseseră sustrase din incinta unei balastiere din comuna Berceni.
Suspecţii intenţionau să valorifice barele metalice în greutate de 154 kg la un centru de colectare a materialelor reciclabile.