Bancile vor putea acorda in continuare credite in valuta pentru achizitia de locuinte in actualele conditii, BNR fiind de acord ca prevederile noilor reglementari sa nu se aplice creditelor ipotecare si imobiliare, a declarat Radu Gratian Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB).
BNR a pregatit un regulament prin care va limita, printre altele, accesul populatiei la creditele in alta moneda decat leul.
Potrivit proiectului, creditele de consum vor avea o scadenta de cel mult cinci ani, iar clientii trebuie sa aduca garantii de 133% din valoarea imprumutata, in timp ce la finantarile imobiliare in euro avansul ar trebui sa fie de cel putin 30%.
BNR doreste sa delimiteze clar aria de definire a creditelor imobiliare, care va cuprinde finantarile pentru care se constituie garantie imobiliara si sunt destinate exclusiv cumpararii unui imobil (casa/teren), construirii unui imobil, sau amenajarii/extinderii unei locuinte. Acelasi regim se aplica si creditelor de refinantare a imprumuturilor imobiliare.
Pentru creditele imobiliare, debitorul ar urma sa vina cu un avans de cel putin 15% din valoarea imobilului la finantarile in lei, de 30% pentru creditele in euro si de 40% in cazul finantarilor in alte devize straine.
Comunitatea bancara s-a aratat rezervata fata de unele prevederi din proiectul de regulament, iar Ghetea a anuntat ca institutiile de credit au transmis BNR o serie de propuneri pentru a fi discutate cu oficialii bancii centrale.
Ghetea a reiterat ca este un adept al unui sistem de creditare prin care imprumuturile sa fie realizate in moneda in care sunt realizate veniturile clientilor.