Astra Ploiesti – Petrolul Ploiesti, astazi, ora 17,30

Un meci Astra – Petrolul, cu „repetitie”, pentru ca aceste echipe se vor intalni peste 9 zile si in campionat, este un joc care nu trebuie ratat. Ambitii cu tot felul de conotatii, in ambele tabere, la nivelul jucatorilor, al antrenorilor, al conducatorilor si al suporterilor, plus miza calificarii in sferturile Cupei, fac din jocul de azi unul cu „grad ridicat de risc”.
O rivalitate intre doua echipe , inceputa in 1998, odata cu apartia Astrei in Liga I, rivalitate stricata apoi de decizia „uciderii” fotbalului ploiestean, la fuziunea din 2003, a fost, intr-un fel, la baza „renasterii”. Acum vreo patru ani, Astra a plecat, cu numele de CSM, din Liga a III-a, cu gandul ca va deveni… Petrolul, iar Petrolul, care are, inca, pe Certificatul de Identitate Sportiva, pe „buletin”, numele de SC Astra Ploiesti, s-a regasit, si-a recastigat spiritul si suporterii, tocmai datorita reaparitiei unei a doua forte fotbalistice in oras. Oras care sustine neconditionat echipa pregatita de Valeriu Rachita, duelul dintre banii publici, cu care se face fotbal in tabara „galben-albastra”, si banii din conturile lui Ioan Niculae, singurul patron de club 100 % privat, fiind unul care-si va afla astazi primul castigator. Un derbi ploiestean atipic, in conditiile in care Astra se pregateste sa plece la Giurgiu, dar un derbi. Mai ales pentru cei doi antrenori, Marius Sumudica si Valeriu Rachita, duelul dintre ei fiind, cu siguranta, „sarea si piperul clasicului ploiestean”.

Astra – 10 meciuri fara esec

In forma sportiva maxima, Astra pare o echipa capabila sa treaca peste orice duel cu adversare din Liga I, echipa avand destule atuuri: forta in defensiva, unde portarul Lung si linia de fundasi isi fac bine treaba, consistenta apararii fiind data si de cei doi mijlocasi centrali, Seto si N’Doye, iar, in atac, de cateva meciuri se da gol, meci de meci, chiar daca Fatai nu este, 100%, varful cu profilul pe care-l doreste Sumudica. Cu un lot bun, numeric si valoric, cu solutii la echipa a doua (Ologu este un exemplu), daca vor fi probleme si cu cativa jucatori, gen Barboianu sau Matel, in proces de recuperare, Astra poate alinia un unsprezece competitiv si in perspectiva.
Foarte probabil, numarul jucatorilor de „rezerva” pe care-i va introduce in teren, fata de cei care au fost titulari ultima runda, va fi mai mare la Astra, fata de adversara, motivele fiind atat superioritatea valorica a lotului Astrei, cat si ziua in minus de odihna avuta de echipa gazda. Vor fi odihniti jucatori precum Bruno Miguel, Junior Morais, poate si Bajenaru, pentru a lasa loc lui Tiganasu, Goian, Udoji, fotbalisti aproape la fel de bine cotati ca cei care vor iesi, dovada fiind si eliminarea lui CFR Cluj, in „saisprezecimi”, cand cei intrati si‑au facut foarte bine treaba.
De remarcat si o posibila stare de oboseala a „rezervelor”, Tiganasu, Rusu, Tigoianu si Oprsal fiind folositi la Astra 2, marti, in esecul de la Gaz Metan Medias, din aceeasi faza a Cupei.
Patronul Ioan Niculae va premia, asa cum a facut si cu CFR Cluj (cand a dat cate 1000 de euro), o calificare, daca „ii place meciul”. In Regulament nu sunt prevazute prime pentru aceasta faza a competitiei.
Astra va avea maximum 1000 de spectatori, iar galeria este doar „de forma”, „grosul” spectatorilor fiind dat de cei de la Petrolul, circa 3000 de suporteri, care vor plati biletul de 50 ron, ca sa intre la derbi. Pretul mare a fost pus tocmai ca sa descurajeze fanii echipei oaspete, mult superiori ca numar.

Petrolul – 3 partide fara infrangere

Pentru Petrolul, meciul cu Astra este mai mult decat un derbi judetean, miza meciului fiind una importanta. In primul rand, calificarea in „optimi”, apoi, duelul pentru suprematia in oras, unde, chiar daca Astra nu conteaza asa mult ca imagine, fotbalistic este superioara si, nu in ultimul rand, ambitia personala a antrenorului Valeriu Rachita, in fata fostului sau patron, Ioan Niculae, si a omologului sau, Marius Sumudica.
Motive? Foarte multe, plecand de la inlocuirea lui Rachita, la FC Ploiesti, acum cativa ani de catre Sumudica si terminand cu duelul de acum un an, tot din Cupa, cand Rapidul lui „Sumi” a dat un sec 5-0 divizionarei secunde Petrolul, la acel moment.
Tocmai de aceea, desi, in general, in Cupa Romaniei se obisnuieste sa fie menajati o parte dintre titulari, este foarte putin probabil ca, la Petrolul, acest lucru sa se intample cu mai mult de 2-3 jucatori! Asa cum se stie, Rachita pregateste foarte bine meciurile derbi, mizand pe o defensiva cat mai bine organizata, lucru care se va intampla si de aceasta data. Dintre titularii de pana acum, cele mai mari sanse de a ramane pe „tusa” le are Florentin Dumitru, atat din cauza randamentului modest din ultimele etape, cat si din cauza prospetimii si a potentialului fizic, la care capitanul echipei sufera.
Oricum, din punct de vedere al potentialului fizic, Petrolul are un usor avantaj, pentru ca a avut o zi in plus de odihna, jucand duminica la Mioveni, fata de Astra, care a jucat luni, cu Vaslui.
Rachita este un antrenor care va motiva echipa la cote maxime, iar concentrarea fata de acest joc va fi una deosebita. Ceea ce nu inseamna ca este posibil ca sa apara probleme, din „incarcatura” maxima data partidei, una care gaseste si Petrolul intr-un moment «bunicel», cu 3 partide consecutive fara esec.
Marian DIMA