Credincioşii ortodocşi l-au prăznuit astăzi pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Sfântul Dimitrie este recunoscut pentru credinţa sa.
Sărbătoarea de astăzi a adus foarte mulţi credincioşi la Biserica Sfântul Dumitru din Ploieşti care şi-a prăznuit hramul. Parohia a fost constituită la sfârşitul secolului a 18-lea în partea de sud-est a oraşului Ploieşti unde exista înainte Mahalaua lui Ceauş Dobre formată de 27 de case.
Niciun credicios nu a plecat de la biserică fără să primească o felie de pâine cu icre sau zacuscă şi un pahar de vin sau suc.
Credincioşii care poartă numele de Dumitru vor sărbători şi mâine. Pe 27 octombrie Biserica Ortodoxă Română îl prăznuieşte pe Sfântul Dimitrie cel Nou.

Mai multe informatii despre acest subiect puteti afla urmarind Stirile Prahova TV din aceasta seara, de la ora 19:30 sau 23:00.