Dupa cum scriam in numarul de ieri al ziarului nostru, in dimineata zilei de marti, 20 septembrie a.c., pe o strada din Baicoi a fost gasit mort un barbat care prezenta urmele unui traumatism cranian. In urma cercetarilor demarate de catre politisti, sub coordonarea unui procuror criminalist, s-a reusit si identificarea acestuia – P.Constantin, in varsta de 57 de ani, din comuna Varbilau.
Pentru stabilirea cu exactitate a imprejurarilor in care s-a produs evenimentul, cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicina Legala Ploiesti, in vederea efectuarii necropsiei, oamenii legii neexcluzand ipoteza ca acesta sa fi fost omorat.
In seara aceleiasi zile de marti, suspiciunile acestora s-au adeverit. In jurul orei 19,30, politistii l-au gasit pe suspectul principal de comiterea omorului – C. Alexandru, in varsta de 19 ani, tot din Baicoi. Potrivit unui comunicat de presa primit ieri la redactie, “se pare ca acesta (n.n. – C.Alexandru), impreuna cu victima, au consumat bauturi alcoolice, iar la un moment dat, intre ei a izbucnit un conflict spontan. Suspectul l-a lovit pe P. Constantin de mai multe ori cu pumnii, si, ulterior, i-a mai aplicat mai multe lovituri in cap cu un corp contondent, fapt care i-ar fi provocat decesul. Procurorul de caz a dispus internarea lui C. Alexandru intr-o unitate medicala de specialitate, pentru efectuarea unei expertize psihiatrice, care va stabili daca acesta a avut discernamant in momentul savarsirii faptei”. (F.T.)













