Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, din cauza producerii în jurul orei 13.20 a unui accident în care au fost implicate un autocamion şi două autoturisme, circulaţia auto pe DN7 Sebeş – Orăştie se desfăşoară îngreunat, pe un fir alternativ, la kilometrul 333+870 metri, în zona localităţii Vinţu de Jos, din judeţul Alba. Potrivit primelor informaţii obţinute de la faţa locului, o persoană a suferit leziuni corporale grave.
Precizăm că pe DN6, pe segmentul cuprins între localităţile Timişoara şi Becicherecu Mic, ca urmare a surpării unei porţiuni dintr-un podeţ, la kilometrul 560+280 metri, se circulă uşor îngreunat.
Automobiliştii care se deplasează pe DN7 Piteşti – Râmnicu Vâlcea trebuie să ţină seama de faptul că la kilometrul 136+400 metri, în localitatea argeşeană Drăganu, este instituită o restricţie de viteză (40 de km/h), din cauza unei alunecări de teren.
Precizăm, de asemenea, că până în data de 26 noiembrie 2011, pe DN13A (judeţul Mureş), între kilometrii 8 şi 24+400 metri se execută lucrări de construcţie a unui pod peste pârâul Ghergheş, în localitatea Viforoasa. Traficul rutier se desfăşoară restricţionat, pe o bandă, alternativ, semaforizat.
Pentru evitarea implicării în accidente rutiere, conducătorii auto sunt sfătuiţi să circule cu prudenţă şi viteză adaptată situaţiilor concrete din trafic, să păstreze în mers o distanţă corespunzătoare faţă de vehiculele dinainte şi să aibă întotdeauna centura de siguranţă cuplată.