Ploiestenii care locuiesc pe strada Buda, care face legatura intre doua unitati administrativ-teritoriale – municipiul Ploiesti si comuna Blejoi – se intreaba, pe buna dreptate, cand vor beneficia de atentia primariei pe raza careia isi achita impozitele si taxele locale. Practic, aceasta strada se afla, in mare masura, pe raza comunei Blejoi, insa circa 150 de metri apartin teritoriului municipiului administrat de Andrei Volosevici. Primaria Blejoi si-a facut datoria pe partea sa, inca din anul 2009, cand a asfaltat zona care ii apartine (foto 1), insa cei peste 100 de metri ai strazii care apartin de Ploiesti au ramas mai rau ca la tara, respectiv… cu gropi pietruite (foto 2) !
Cei cativa metri de strada care apartin de autoritatile locale ploiestene sunt inregistrati in coada listei chiar si la capitolul „curatenie”. Pe aici, potrivit programului de salubrizare a strazilor din municipiu, doar o singura data pe saptamana ajung angajatii Rosal Grup, si atunci doar pentru… „intretinerea curateniei”, avand in vedere ca pe o strada cu balast nu se poate vorbi despre maturat ! De mentionat ca aceasta bucata de strada se afla in apropiere de zona in care Primaria Ploiesti nu mai pridideste sa faca pe plac unui mare centru comercial care isi va deschide portile in curand, in zona de nord a orasului.
In prezent, situatia de la limita celor doua localitati – Ploiesti si Blejoi – este destul de neclara, existand si locuitori ai aceleiasi strazi care sunt, pe stanga, blejoieni, iar pe dreapta – ploiesteni!
V.STOICA (foto: Mihail Paun)