Euro a urcat, ieri, la un nou maxim al ultimelor 15 luni, respectiv de 4,3218 lei/euro, cu 0,02 la suta mai mult fata de sesiunea precedenta publicata de BNR, in vreme ce dolarul american a pierdut teren in raport cu moneda nationala, avand un curs de referinta de 3,1630 de lei/dolar, cu 0,13 la suta mai mic fata de cel din sesiunea anterioara.
In opinia reprezentatilor BNR, frecventele fluctuatii de curs din ultima vreme se inscriu in contextul celor care au loc in toata Europa, din cauza noului val de criza. Zabovind ieri, pret de circa un ceas, in zona caselor de schimb valutar din centrul Ploiestiului, aveam sa constatam ca nu putine erau momentele in care in fata ghiseelor acestor case de schimb nu exista absolut niciun client. Iar cei care, totusi, efectuau asemenea tranzactii financiare se declarau, intr-un fel, obligati de o anumita conjunctura. „Trebuie sa ajung, urgent, la munca, in Italia, asa ca am dat 4,319 lei/euro, caci n-aveam incotro”, ne-a marturisit V.M, in varsta de 29 de ani. In general, oferta caselor de schimb era de 4,290 de lei/euro – la cumparare si de 4,3199 lei/euro – la vanzare, iar in cazul dolarului american – 3,120 de lei la cumparare si de 3,179 de lei la vanzare.
Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, avertizeaza ca si in perioada urmatoare vom asista la asemenea tensiuni financiare: „Zilele acestea, sunt retrageri de valuta care, probabil, ajung prin America. Poate maine vine inapoi valuta sau vine alta valuta. Miscarile sunt rapide. De la o zi la alta, apar valute in zona la care nici nu te astepti. Planeta e in criza si, drept urmare, vom avea turbulente probabil multa vreme de aici incolo”.
C. DUMITRU














