Parcul de agrement din centrul comunei Valea Calugareasca a devenit, ieri la pranz, neincapator. Sute de localnici, dar si din localitatile invecinate si chiar turisti au venit sa asiste la deschiderea oficiala a „Sarbatorii Vinului”, ajunsa la cea de-a 10-a editie. Destinat, in special, promovarii turistice a proiectului „Incursiune in istorie pe «Drumul Vinului» din judetul Prahova”, la acest eveniment – care se va incheia duminica seara – sunt prezenti cu standuri proprii 14 producatori particulari de vinuri alese si trei companii binecunoscute – SC Rovit SA, Fructicom si Intercom – precum si mesteri olari din Horezu, producatori de miere de albine, tuica sau de mere.
Ca si la editiile anterioare, la momentul inaugural au fost prezenti senatorul PSD Iulian Badescu, reprezentanti ai administratiei publice locale si judetene, alte oficialitati. In deschiderea manifestarii, presedintele Consiliului Judetean Prahova – Mircea Cosma – a declarat, intre altele: „Astazi, majoritatea unitatilor economice din judetul Prahova care produc si imbuteliaza vinuri sunt modernizate cu fonduri europene, iar modul de prezentare si de ambalare a vinurilor din Podgoria Dealu Mare corespunde tuturor exigentelor europene si mondiale. Totodata, putem spune ca, deopotriva, Consiliul Judetean si consiliile locale din localitatile incluse pe traseul «Drumul Vinului» au realizat ample lucrari de infrastructura, iar aceste investitii continua. Asa se face ca de aici putem pleca, astazi, in excursie pe panglica de asfalt si la Seciu, dar si dincolo de comuna Lapos, adica pana in judetul Buzau, «Drumul Vinului» devenind, astfel, o realitate. Iar in semn de apreciere, Uniunea Europeana a finantat, in acest an, pachetul turistic si de marketing «Drumul Vinului», al carui beneficiar este comuna Valea Calugareasca”. Cum era si de asteptat, organizatorii sarbatorii – Consiliul Judetean si Primaria Valea Calugareasca – nu i-au uitat nici pe cei care au pus piatra de temelie la precedentele sale editii. Ca atare, in semn de recunostinta, presedintele Mircea Cosma le-a inmanat acestora „Diploma de Excelenta”. Este vorba despre Nicolae Neagu, Ionel Petre si Victor Visan (fosti primari ai comunei Valea Calugareasca), Vasilica Neacsu – actualul primar, Clubul scolar de radioamatori „Ion Ionescu” Valea Calugareasca, ICDVV Valea Calugareasca si Consiliul Local Valea Calugareasca.
Asadar, astazi si maine, sunt asteptati cat mai multi vizitatori la „Sarbatoarea Vinului” pentru a degusta vinurile si mustul, alaturi de pastrama si nelipsitii mititei, si pentru a-i asculta pe unii dintre cei mai cunoscuti interpreti de muzica populara din Romania, iar duminica seara – de a admira un spectaculos foc de artificii.
D. CONSTANTIN














