O patrulă de siguranţă publică a observat, aseară, în zona centrală a municipiului, doi tineri care aveau un comportament suspect şi despre care existau indicii că ar fi fost implicaţi în sparegerea mai multor locuinţe. Cei doi au fost conduşi la sediul Poliţiei, din cerecetările efectuate rezultând că sunt „specializaţi” în furturi din apartamentele cu tâmplărie tip termopan, situate la parterul blocurilor.
Până în prezent, în sarcina lor a fost reţinută comiterea a 13 astfel de furturi, poliţiştii reuşind ca, într-o singură zi, să recupereze peste 70% din bunurile sustrase de cei doi. Aceștia vor fi prezentaţi Serviciului de Medicină Legală Ploieşti în vederea expertizării neuropsihiatrice pentru stabilirea discernământului, în funcţie de rezultatul cercetărilor urmând a fi luate măsurile legale.