Primarul PDL Dragos Nita, in razboi cu sute de locuitori ai orasului Plopeni

• Teren vandut „cu dedicatie”

In orasul Plopeni, aproape 300 de locuitori din zona centrala a orasului, care locuiesc pe strada Democratiei, au transmis, catre mai multe institutii, plangeri impotriva primarului PDL Dragos Nita. Nemultumirea oamenilor este legata de vanzarea unui teren central – in prezent ocupat de gradini ale locuitorilor de la blocurile situate in zona respectiva, chiar in imediata apropiere a sediului Primariei Plopeni – catre o societate din Capitala, care doreste sa ridice un supermarket.
Desi nimeni nu neaga faptul ca aparitia unui mare magazin ar fi benefica pentru oras, ci, din contra, se apreciaza ca ar aduce ceva venituri la bugetul local, modul in care s-a actionat de catre conducerea autoritatii locale lasa loc interpretarilor. In special pentru ca, in Planul Urbanistic General, zona respectiva apare drept „verde”.

Terenul, potrivit declaratiilor primarului Dragos Nita (in foto), nu face parte din fondul forestier, avand si „hartie de la Directia Silvica in acest sens”, nu este spatiu verde, ci este ocupat de „gradini” si de trei stejari. „Sunt gradini, nu e spatiu verde!”, a raspuns primarul Nita, surescitat, intrebarilor noastre. Desi in planurile urbanistice inca in vigoare terenul apare drept spatiu verde, acest fapt pare ca nu l-a induplecat in niciun fel pe primar, care a dat curs rapid unei solicitari din partea unei firme din Bucuresti– Imo Invest Total SRL – de a scoate la vanzare, prin licitatie publica cu strigare, terenul proprietate privata a orasului. Zis si facut, pentru ca, la numai o saptamana de la primirea solicitarii nr. 4591/12.07.2011 de la societatea mentionata, consilierii locali nu au zis nici „pas” la propunerea venita din partea primarului Dragos Nita de vanzare a terenului in suprafata de 2.200 de metri patrati, situat central, pe strada Democratiei. Nu s-a comentat nici macar faptul ca proiectul de hotarare prin care se cerea aprobarea vanzarii terenului nu a fost, initial, pe ordinea de zi a sedintei. Interesant este ca, in aceeasi zi, 18 iulie, cand hotararea era proaspat votata si in care se arata ca „pretul vanzarii va fi stabilit in baza unui raport de evaluare” apare deja un asemenea raport al unui evaluator care a ajuns la concluzia ca terenul valoreaza 18 euro pe metru patrat! Asta desi, in zona, sunt terenuri care au fost vandute si cu 30 de euro/mp. Insa, de ce sa fie scump, cand poate sa fie ieftin? Si de ce sa intre mai multi bani in bugetul local, daca se poate mai putin? Prietenii stiu de ce…
La numai o luna de la aprobarea vanzarii in consiliul local si la numai doua saptamani de la publicarea in presa a anuntului de vanzare a terenului, a avut loc licitatia publica deschisa cu strigare. Bineinteles ca s-a pornit de la pretul stabilit de evaluator, de 18 euro pentru un metru patrat. Culmea, licitatia „cu strigare” a avut doar un pas, care a dus la majorarea pretului cu… 1 euro! Iar terenul de 2200 de metri patrati, ultracentral, a fost achizitionat cu 19 euro/ mp, de catre firma care il solicitase, cu o luna in urma, Imo Invest Total SRL Bucuresti. In procesul verbal incheiat de catre comisia de licitatie se mentioneaza: „Este declarata castigatoare firma
SC Imo Invest Total SRL”, precum si faptul ca SC GBG Business Criad SRL – a doua societate participanta la licitatie – nu contesta desfasurarea procedurii de licitatie. Ar fi fost culmea, din moment ce ambele firme figureaza cu un actionar „la comun”!

• Certificat de urbanism eliberat de urgenta

Ori criza de bani, ori alte interese locale au determinat Primaria Plopeni sa elibereze certificatul de urbanism nr.35/26.08.2011 pentru construirea unui spatiu comercial (supermarket) pe terenul care fusese vandut, cu opt zile in urma, catre Imo Invest Total. Si pentru asta, primarul Nita are un raspuns: „PUZ-ul (Planul Urbanistic Zonal, n.n.) e pe drum, pentru ca nu pot tine niste oameni cu bani pe loc”, raspunzandu-le, totodata, si „rauvoitorilor” care au avut tupeul sa se planga pentru disparitia spatiilor verzi din oras: „Treaba lor, nu ma intereseaza”. Ce conteaza, de fapt, niste sute de alegatori nemultumiti, daca deasupra primarului Dragos Nita sta, protectoare, „umbrela” pedelista? Surse autorizate ne-au precizat ca, de fapt, emiterea acestui certificat de urbanism este ilegala, pentru ca s-a realizat fara respectarea prevederilor din actualul Plan Urbanistic General si din Regulamentul Local de Urbanism, fiind recomandata anularea certificatului emis in 26 august de catre Primaria Plopeni. Ultimul cuvant ii apartine Inspectoratului de Stat in Constructii, institutia care are dreptul legal sa intervina pentru respectarea legii, in acest caz.
In astfel de situatii, pentru elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal, strict necesar la eliberarea certificatului de urbanism, se organizeaza, obligatoriu, consultarea populatiei, care trebuie anuntata public. La Plopeni, consultarea populatiei a avut loc, potrivit locuitorilor din zona, sambata trecuta, fara insa a fi anuntati si cei direct interesati de organizarea acestei sedinte.

• De ce ne-ar trebui supermarket?

Saracia a ajuns cuvantul de ordine in orasul Plopeni, acolo unde rata somajului a crescut de la an la an, iar locuitorii au cam inceput sa plece incotro vad cu ochii, pentru a-si gasi un loc de munca. „De ce ne-ar trebui supermarket, cand noi nu avem bani nici pentru magazinele care exista acum? Chiar daca primarul promite ca vor aparea locuri de munca, vreo 30, parca, ne intrebam cine isi va permite sa cumpere alimente dintr-un supermarket, unde toate produsele sunt mai scumpe decat la chioscurile de la colt de strada?!”, se intreaba, pe buna dreptate, oamenii locului.
V.STOICA