La sfarsitul saptamanii, la marginea unui lan de porumb din comuna Nedelea a fost gasit cadavrul unui barbat care, se pare, este al lui Ionut Petrescu, un localnic din comuna Targsoru Vechi, disparut in urma cu aproape trei saptamani, dupa cum v-am informat la vremea respectiva. Impreuna cu fratele sau, Adrian Petrescu, in noaptea de vineri, 2 septembrie 2011, spre sambata, 3 septembrie 2011, Ionut Petrescu a fost sechestrat de catre trei consateni (doi frati si un var de-al acestora). Dupa cum am mai scris, respectivii i-au privat de libertate pe cei doi, pentru a le aplica o “corectie”, pe motiv ca le-ar fi furat suma de aproximativ 25.000 de lei. Adrian Petrescu, dupa ce a reusit sa scape, a reclamat incidentul prin intermediul numarului unic de urgenta 112, spunand oamenilor legii ca, dupa ce a fost privat de libertate si batut, nu mai stie nimic de fratele lui, neexcluzand varianta ca acesta sa fi fost omorat.
Dupa ce, initial, cercetarile au fost efectuate in comuna Targsoru Vechi si in imprejurimi, acestea s-au extins, oamenii legii incepand sa caute pe raza comunelor Floresti si Banesti, precum si in municipiul Campina, pentru a-l gasi pe cel disparut (Ionut Petrescu) despre care nu se mai stia nimic. De asemenea, in data de 7 septembrie a.c., Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova a instituit interdictia de a parasi tara fata de presupusii autori ai infractiunii. Ulterior, a fost luata masura arestarii preventive, pentru 29 de zile, a doi dintre suspecti, pentru lipsire de libertate. Dupa cum ne-a precizat ieri Dan Radu, purtator de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Prahova (IPJ), „barbatul gasit mort este, cel mai probabil, cel disparut la inceputul lunii septembrie, din Targsoru Vechi. A fost transportat la Institutul de Medicina Legala Ploiesti, pentru efectuarea necropsiei si a testului ADN, care vor stabili, cu exactitate, identitatea victimei”.
(F.T.)













