În ultimele 24 de ore, la nivelul mai multor subunităţi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, au fost organizate acţiuni de prevenire şi combatere a faptelor antisociale, în vederea creşterii gradului de siguranţă publică.
Astfel de acţiuni au fost organizate la Mizil, Urlaţi, Plopeni şi Valea Călugărească, la unele dintre ele fiind atraşi să participe şi specialişti din cadrul altor instituţii (R.A.R., A.R.R.).
Cu aceasta ocazie au fost aplicate 110 sancţiuni contravenţionale în cuantum de 17.400 lei, în special pentru abateri constatate în domeniul ordinii şi liniştii publice şi circulaţiei rutiere. Totodată au fost reţinute 12 certificate de înmatriculare auto şi un pernmis de conducere.