Am prezentat, in numerele anterioare ale ziarului nostru, situatia in care a ajuns una dintre firmele etalon ale industriei prahovene si nationale – SC UZTEL SA Ploiesti. Ne-am intrebat – si ne intrebam inca – de ce DNA si alte organe abilitate nu au luat nicio masura impotriva celor care au incercat falimentarea, cu buna stiinta si in propriul interes, a acestei societati?! Inca ne intrebam: exista cineva complice al unor matrapazlacuri facute in numele UZTEL ? Raspunsul este da, iar Asociatia UZTEL trebuie sa primeasca un raspuns clar: “De ce, la sfarsitul anului 2010, firma avea o datorie de 2.861.122 de lei, iar nimeni nu a fost tras la raspundere?” Management defectuos ? Nu, ci rea – intentie, cu acordul si in beneficiul fostului director al societatii – Ion Dinu – si al acolitilor sai. Si, cum maine va avea loc Adunarea Generala a Creditorilor pentru a se stabili care dintre cele doua planuri de reorganizare (si nu de faliment !) va fi aprobat (unul al Asociatiei UZTEL, cel de-al doilea – al ING BANK), readucem in atentie, in randurile de mai jos, argumentele pentru care Asociatia este singura in masura sa gestioneze viitorul firmei, cat timp aceasta cunoaste realitatea din sistem si, nu in ultimul rand, care sunt tentativele de „transformare” ale UZTEL.
Prin forte proprii
SC UZTEL SA se poate reface, in primul rand, prin forte proprii, cei peste 100 de ani de traditie fiind un prim argument in acest sens. Totodata, este foarte importanta atitudinea actionarilor si, nu in ultimul rand, a angajatilor, de a avea curajul in a se implica si in a-si spune, raspicat, punctul de vedere. Au fost si sunt partasi la ceea ce se intampla, cat timp de teama somajului au lasat, prin „pasivitate”, ca lucrurile sa se desfasoare in sensul dorit de catre cei care doreau – si inca doresc – falimentarea UZTEL. Pe de o parte, este de inteles aceasta atitudine, fiindca salariatii au fost amenintati, se pare, cu datul afara, daca se adreseaza justitiei. Si, nu in ultimul rand, daca nu-si primeau salariile decat cu cateva luni intarziere trebuiau sa rabde. Doar, doar, vor veni vremuri mai bune…
In adunarea de maine, cei care vor vota sunt creditorii, iar rolul cel mai important il are Administratia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF), care, potrivit rolului sau, ar trebui sa apere interesele societatii, in general, cum de altfel ii este si menirea. Adica, a nu dori sa fie ingrosat numarul somerilor, ci sprijinirea firmei pentru crearea de noi locuri de munca. Un singur argument: sectorul petrolier in care este implicata UZTEL continua sa prezinte interes, de vreme ce partenerii din SUA, Rusia, Europa Occidentala asteapta, inca, ofertele societatii.
***
Intrebarea care se pune: “Cum sa inchei contracte de lunga durata cu o societate care este rupta de propria administratie si avand un «consortiu» de administratori judiciari care, din start, au dat un verdict: FALIMENTUL ?”
De altfel, acest din urma aspect reprezinta unul dintre marile neajunsuri cu care s-a confruntat SC UZTEL SA – statutul de nesiguranta creat prin planul facut de catre ING Bank. O societate care isi propune reducerea numarului de angajati, vinderea activelor s.a.m.d.
In context, repetam o mai veche intrebare: “Ce se doreste? Punerea pe «butuci» a unei societati cu traditie, sau redresarea acesteia ?”














