La mijlocul anului trecut, Primaria orasului Baicoi a semnat un acord-cadru de lucrari, pe trei ani, cu o valoare de peste 14,8 milioane de lei, in vederea modernizarii si reabilitarii strazilor, cu societatea Euro Grup DG Transport SRL din Otopeni. Pentru ca in urma incheierii unui acord-cadru urmeaza parafarea contractelor subsecvente, autoritatea locala a semnat, deja, doua dintre acestea, in iulie 2010 (cu o valoare de 3,2 milioane de lei), respectiv in mai 2011 (valoarea celui de-al doilea contract fiind de 2,58 milioane de lei). Pentru ca, atunci cand se repara strazile, trebuie „sa manance” si firmele care repara trotuarele, bineinteles ca Primaria Baicoi s-a gandit ca n-ar strica sa incheie un contract separat si pentru proiectarea si reabilitarea trotuarelor si a rigolelor din oras.
Astfel ca, in urma altei licitatii deschise, in data de 28 iulie 2011 s-a mai incheiat inca un acord-cadru, cu o societate care are o cifra de afaceri in crestere in momentul de fata, tocmai datorita contractelor pe care le semneaza cu autoritatile locale din intreaga tara. Numai din acordul-cadru incheiat cu Primaria Baicoi, Elis Pavaje – castigatoarea desemnata de autoritatea contractanta – va incasa circa 5,5 milioane de lei in numai trei ani.

Mai multe informații despre acest subiect puteți afla din ziarul Prahova de mâine, 20 august.