Centrul INFOTRAFIC din cadrul IGPR informează că, în judeţul Braşov, s-a luat măsura devierii traficului rutier de pe DN1, dinspre Braşov către Valea Prahovei, pe DN1A Săcele – Cheia – Ploieşti, în vederea evitării ambuteiajelor pe raza staţiunilor montane.
DN 1 începuse să se aglomereze încă de la prânz, mai ales că pe tronsonul Posada – Sinaia al DN1, în judeţul Prahova, la kilometrul 118+846 metri, traficul rutier se desfăşoară alternativ pe o bandă, în zona unui pod aflat în lucru şi, din această cauză, se pot forma coloane de autovehicule.