După ce, acum două săptămâni, semafoarele din două intersecţii ploieştene s-au defectat, ca urmare a furtunilor din 17 iulie, acum, de două zile, acestea iar nu mai funcţionează. Mai exact, este vorba despre semafoarele din interesecţiile din zona Casei Căsătoriilor şi Poştei cu Ştefan Greceanu, unde subsansamblele acestor semafoare s-au ars. Liviu Gheorghiu, şeful Serviciului Dezvoltare Căi Rutiere şi Reţele Edilitare din cadrul Primăriei Ploiești, spune că problema va fi rezolvată mâine.
Deşi în zonă există semne de circulaţie care ar trebui respectate, şoferii le ignoră, iar pietonii minute în șir pentru a traversa.