Aseară, în jurul orei 21.30, pe fondul unor neînţelegeri legate de un loc de parcare, a izbucnit un conflict spontan între mai multe persoane ce locuiesc pe strada Barbu Constantinescu din Ploieşti.
În timpul conflictului, participanţii s-au lovit reciproc, patru persoane fiind transportate la spital pentru a primi îngrijiri medicale întrucât suferiseră leziuni.
Poliţiştii au intervenit prompt şi au dezamorsat conflictul, persoanelor participante fiindu-le întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încăierare, totodată fiind luate şi măsuri sancţionatorii conform prevederilor Legii 61/1991.
Pentru a preîntâmpina reizbuncnirea conflictului şi producerea unor evenimente nedorite, în zonă au fost prezente echipaje de poliţie, nefiind înregistrate alte incidente.