Distrus de alunecarile de teren din urma cu cateva luni, drumul judetean care face legatura intre orasul Breaza si comuna Adunati este aproape in intregime reparat. La sfarsitul saptamanii trecute, presedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, a verificat stadiul lucrarilor de consolidare a DJ 710, drum afectat de ruperea terenului in punctul Borungoci, dupa precipitatiile abundente cazute in aceasta vara. In prezent, se mai lucreaza la realizarea santurilor de pe marginea zonei afectate, iar in scurt timp, repararea drumului va fi gata in intregime.
Incadrata la categoria lucrari accidentale, consolidarea DJ 710 pe sectorul afectat a fost demarata dupa incheierea unui contract cu societatea Matero Ama SRL din Campina, in urma negocierii la care au participat doua firme. Valoarea lucrarilor este de 398.831 de lei, fara TVA, finantarea fiind asigurata de catre Consiliul Judetean Prahova.
V.S.