* Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor a respins plangerile concurentilor perdanti la licitatia salubrizarii
Pentru urmatorii cinci ani, aproape sigur, tot firma Rosal va efectua activitatea de salubrizare in Ploiesti. Asta in ciuda scandalurilor care s-au iscat dupa ce i s-a atribuit contractul de concesiune a serviciilor de salubritate in municipiul Ploiesti, ca urmare a licitatiei din luna aprilie a.c.
Recent, mai exact pe data de 29 iulie, Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) a respins ca nefondate contestatiile formulate de catre S.C. Compania Romprest Service SA, de catre asocierea firmelor Vitalia Servicii pentru Mediu SA si Servicii Salubritate Bucuresti SA, precum si de catre asocierea S.C. Vitalia Servicii pentru Mediu SA –
S.C. Floricon Salub SRL, in speta perdantii licitatiei organizate de catre Primaria Ploiesti. Firmele mentionate au depus la CNSC, la inceputul lunii trecute, contestatii prin care s-a solicitat anularea raportului procedurii de atribuire, a rezultatului procedurii si a tuturor actelor subsecvente, precum si obligarea autoritatii contractante (Primaria Ploiesti) la
reevaluarea ofertelor. In urma analizarii acestor contestatii, CNSC a decis nu doar ca acestea sunt nefondate, dar si ca trebuie continuata procedura de atribuire a contractului serviciilor de salubritate in Ploiesti. Situatie care nu face decat ca patronul firmei Rosal, Silviu
Prigoana, sa‑si frece mainile de bucurie, avand in vedere faptul ca, asa cum se stie, acesta si-a extins activitatea in Ploiesti sub umbrela PDL, partid in care este „tovaras de lupta” cu primarul Andrei Volosevici.
Impotriva deciziei formulate de catre CNSC, firmele mentionate mai sus pot face contestatie in termen de zece zile de la comunicarea raspunsului. Situatie care nu este exclusa, avand in vedere ca, prezent la Ploiesti, la sfarsitul lunii iunie a.c., Octavian
Morariu - presedintele grupului Vitalia, a declarat ca in functie de rezultatul pe care il va primi de la contestatii isi va rezerva dreptul de a incepe si alte actiuni legale in instanta, neexcluzandu-le pe cele cu „parfum” penal, vizati fiind, bineinteles, reprezentantii Primariei Ploiesti. Aceasta deoarece, din cate ne reamintim, la deschiderea ofertelor, din 12 aprilie, firma Rosal Grup a iesit pe locul al doilea, situatie care n-a fost pe placul conducerii municipalitatii care, in stilul caracteristic puterii portocalii, a luat la puricat ofertele firmelor participante la licitatia salubrizarii si le-a prelucrat in asa fel incat sa iasa castigatoare exact firma care trebuia, adica Rosal. Ca doar valoarea contractului, pe o perioada de cinci ani, nu este o suma de ici, de colo, ci una impresionanta – 22 milioane de euro!
N.DUMITRESCU














