Regina Maria (VIII)
Sunt, desigur, in opera Reginei Maria multe referiri la prezenta ei la Sinaia, dar notele asupra naturii, arhitecturii, oamenilor orasului lipsesc aproape cu desavarsire, peisajul natural sau social nu este nici macar schitat. Se vorbeste foarte mult despre oaspetii pe care i-a avut la Sinaia, dar paginile respective evoca doar petrecerile organizate, conversatiile avute sau se pierd in schitarea biografiilor, a portretelor acelora, raman la o anecdotica fara nicio legatura cu locul unde se desfasoara.
In viata de familie a principesei si reginei Maria, Sinaia a ocupat un loc important. Era locul preferat si de sotul ei, Regele Ferdinand “Nando”. Aici erau mai intimi ca oriunde, chiar tandri, aici il facea sa se destinda, ii slabea acea obsesie a datoriei pe care i-o transmitea unchiul sau. Aici si relatiile cu familia regala erau mai apropiate decat oriunde, chiar daca unele tensiuni nu lipseau. In amintirile sale, Maria le evoca pe multe pagini, dar o face destul de reticent si de confuz, punand pe seama firii reci si obsedate de politica a regelui Carol I si romantismul exagerat al Reginei Elisabeta unele neintelegeri si incearca sa-si recunoasca si ea o oarecare vina. Concluzia ei este ca suveranii au tinut la ea si ea la ei. Aici, la Sinaia, l-au dus, la staruintele ei, pe Ferdinand, sa se vindece, in urma unei grele boli, si sa-si faca o lunga convalescenta, vegheat de ea. Sinaia a fost, mai ales, leaganul copiilor ei, fata de care a manifestat o dragoste si un interes din ce in ce mai mare. A avut sase copii, trei baieti si trei fete, care i-au adus bucurii, dar si griji si dureri. Acestia au fost: Carol (nascut la 3 octombrie 1893), Elisabeta (n. 29 septembrie 1894), Maria (n. 27 decembrie 1899), alintata, nu numai in familie, Marioara, Nicolae (n. 5 august 1903), Ileana (n. 27 dec. 1908) si Mircea (n. 21 decembrie 1912).
Primii doi copii, Carol si Elisabeta, au fost nascuti la Castelul Peles si au fost botezati chiar acolo, in rit ortodox, primind numele “bunicilor” lor adoptivi, regele si regina. Marioara s-a nascut la Gotha, unde Maria se afla in vizita la parintii ei. Ceilalti copii, insa, nascuti la Sinaia sau la Bucuresti, au fost toti crescuti la Pelisor, acesta fiind “casa parinteasca”.
Regina Maria s-a bucurat mult de copiii ei, dar a avut multe griji si necazuri de pe urma lor. Prima durere a incercat-o cu mezinul ei, Principele Mircea. Acesta, un copil dulce si cuminte nu a fost niciodata sanatos. A suferit mult si s-a stins din viata la varsta de nici patru ani (1914). Pentru eternizarea memoriei lui, a fost creata, dupa razboi, Fundatia “Principele Mircea”.
Pentru ceilalti copii ai ei, Regina Maria s-a straduit sa obtina situatii cat mai stralucite, prin casatoria lor cu persoane din marile familii domnitoare ale Europei, implicand in acest scop aparatul diplomatic al Romaniei. Cum dupa primul razboi mondial multe tronuri se prabusisera, ea a trebuit sa-si concentreze eforturile in cateva directii, devenind astfel foarte vizibile. Mai multe ziare din strainatate i-au gasit chiar o porecla “Soacra Europei”. Nu stim daca si cat a deranjat-o aceasta. In toata aceasta politica matrimoniala, Sinaia si Castelul Peles – nelocuit intre 1914 si 1930 si ramas un edificiu de protocol – au jucat un mare rol.
In politica ei dinastica, regina Maria a intampinat o serie de greutati chiar in sanul propriei familii. Cele mai mari probleme i le-a creat primul ei fiu, Carol, care avea o fire independenta, o predispozitie pentru ceea ce ii era interzis, gata oricand sa calce conventiile. Vina ar fi avut-o – credea ea -, guvernantele si perceptorii lui, alesi de Carol I. In orice caz, aceste trasaturi au inceput sa se manifeste mai pregnant la sfarsitul adolescentei. Maria a socotit ca a gasit solutia: trimiterea lui la Scoala miliara de la Postdam. Ea stia ca regele Carol I si sotul ei, Ferdinand, care absolvisera si ei aceasta scoala, vor fi incantati. Si chiar au fost.
Tanarul print s-a simtit bine acolo, dar despartirea de familie i-a sporit spiritul de independenta. Dupa moartea batranului suveran, ajuns print mostenitor, Carol a inceput sa adopte o atitudine de insubordonare fata de parintii sai, mai ales fata de mama sa pe care o contrazicea mereu.
Desigur, noua regina isi supraveghea foarte atent fiul si gasea mijloace sa-i impiedice unele manifestari exagerate. In timpul razboiului, prin forta lucrurilor, supravegherea a slabit si printul a inceput o relatie (nu o aventura) cu Zizi Lambrino. Opozitia ferma a reginei l-a ambitionat si a fugit cu ea la Odesa, unde s-au casatorit legal. In curand, au avut si un copil, un baiat pe care l-au recunoscut oficial. Regina s-a implicat mult in desfasurarea acestei mezaliante, pe care nu a acceptat-o niciodata, punand chiar ea la cale trimiterea printului cu domiciliu fortat la manastirea Bistrita. Pana la urma, din cauza unor presiuni continue, a unor amenintari, Carol a cedat. A cerut anularea casatoriei si a retras recunoasterea fiului sau. Justitia a rezolvat problema aceasta, iar parlamentul a votat acordarea unei sume mari de bani pentru Zizi Lambrino, cu conditia ca ea sa paraseasca definitiv Romania cu fiul ei si sa se stabileasca in strainatate (Franta).
Paul D. POPESCU
