Clubul de Creativitate Umană din cadrul Muzeului Județean de Științele Naturii Prahova vă invită duminică, 7 august 2011, orele 12.30, la vernisajul Expoziției „Artă și tradiție creștină”. Găzduită de Biserica Nașterea Domnului și Sf. Apostol Andrei, expoziția aduce în atenția publicului arhitectura, obiectele de cult tradiționale, spațiul sacru al satului românesc, gospodăria, portul și meșteșugurile, școala și creația populară ilustrate în arta goblenului. Expoziția „Artă și tradiție creștină” poate fi vizionată până pe data de 15 septembrie 2011, în zilele de sărbătoare, după sfintele slujbe.