A doua editie a Turneului International „Marine Graces” desfasurat la Burgas, in Bulgaria, in perioada 5-7 august 2011 a trecut in palmaresul gimnastelor de la CSM Ploiesti inca 5 medalii: doua de aur, doua de argint si una de bronz. La primul lor concurs international in afara tarii, intre adversare de valoare din tari in care gimnastica ritmica este un sport de traditie, reprezentantele municipiului Ploiesti – desi foarte emotionate – au impresionat brigada de arbitre obtinand urmatoarele rezultate:

Denisa Alexandra Stoian – locul I si medalia de aur – exercitiul fara obiect – categoria de varsta 8 ani
Daria Ilinca – locul I si medalia de aur – exercitiul cu panglica – categoria 10 ani
Adriana Cretu – locul II si medalia de argint – exercitiul cu panglica – categoria 10 ani
Iulia Chirvasa – locul II si medalia de argint – exercitiul cu coarda – categoria – 9 ani
Livia Harcan – locul III si medalia de bronz – exercitiul fara obiect – categoria 9 ani