De cele mai multe ori, atunci cand mergem la cumparaturi, cand intram intr-un fast food si ne este sete nu ne mai sinchisim sa citim eticheta. Lucru, insa, gresit complet, deoarece, de multe ori, platim de fapt eticheta si nicidecum ce scrie pe ea, iar in plus ne putem pune si sanatatea in pericol. Mai ales ca, in multe cazuri, etichetele sunt frumos colorate cu diferite fructe apetisante, desi in interiorul sticlei nu se afla decat arome si coloranti. In acest context, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a dispus efectuarea unei actiuni de control la nivel national privind comercializarea bauturilor racoritoare, a sucurilor si a nectarurilor din fructe. Rezultatele au confirmat, din pacate, neregulile: la 72% dintre operatorii economici verificati s-au constatat abateri. La nivel national, in cadrul actiunilor de control au fost verificati 650 de operatori economici dintre care un numar de 470 au fost gasiti in neregula, iar pentru incalcarea dispozitiilor legale au fost aplicate un numar de 517 de sanctiuni contraventionale, valoarea amenzilor fiind de peste 778.500 de lei. Tot in cadrul acestor actiuni, la nivelul judetului Prahova au fost controlati 15 operatori in ceea ce priveste bauturile racoritoare (sucuri, nectaruri din fructe), ocazie cu care s-au aplicat 7 sanctiuni contraventionale – 3 avertismente si 4 amenzi in valoare totala de 50.000 de lei. Si, de asemenea, comisarii au mai verificat si 17 operatori economici care comercializau ape minerale naturale, in cazul acestora fiind aplicate 9 sanctiuni contraventionale, respectiv 5 avertismente si patru amenzi in valoare totala de 50.000 de lei. Astfel, comisarii au depistat sucuri cu aroma de cola si suc de fructe, care contineau doar cel mult 1% suc de fructe, socata cu suc de lamaie, desi sucul de lamaie lipsea cu desavarsire, suc de portocale si piersici, care continea de fapt in proportii mari suc de mere. O alta neregula scoasa la iveala a fost aceea a nerespectarii conditiilor de depozitare recomandate pe eticheta: ,,A se pastra la loc racoros ferit de actiunea razelor soarelui, pana la temperatura de 25 de grade C si ferit de inghet’’, in realitate baxuri de apa sau sucuri fiind depozitate la peste 35 de grade in soare timp de mai multe saptamani. De aceea, printre sfaturile de care ar trebui sa se tina cont se numara acordarea unei atentii deosebite a aspectului produselor in ceea ce priveste prezenta suspensiilor care pot proveni de la nerespectarea temperaturilor de depozitare sau expunere a acestora. Mai grav este insa faptul ca nici citirea corecta a etichetei – in cazul in care scrisul nu este atat de mic incat e nevoie de lupa – nu ne scapa de situatii neplacute, deoarece in unele cazuri producatorii au omis sa mentioneze indulcitorii, care se regasesc printre celelalte ingrediente, precum si continutul minim de fruct in cazul nectarurilor. Si tot la capitolul ,,etichetare eronata, abuziva sau confuza’’, a fost descoperit faptul ca in unele cazuri, pe etichete nu este trecuta nici atentionarea ,,poate afecta negativ activitatea copiilor si atentia acestora’’, in cazul mentionarii in lista ingredientelor a colorantilor autorizati.
C.Dobre