Astra întâlneşte, astăzi, pe Universitatea Cluj, într-o partidă contând pentru etapa a 5-a a Ligii 1. Ploieştenii vin după două victorii consecutive, 1-0 cu CS Mioveni, respectiv 2-1 în faţa Stelei. Pentru ardeleni va fi al doilea meci consecutiv jucat în compania unei echipe ploieştene, după ce săptămâna trecută au întâlnit Petrolul, la Mediaş. Antrenorul Astrei, Marius Şumudică, a decis să-i trimită la echipa a doua pe Tigoianu, Vădrariu şi Rusu, şi să-l păstreze între primii 18 pe Băjenaru, jucătorul sosit recent de la Steaua. Confruntarea dintre Astra şi U Cluj va începe la ora 21:00 şi va putea fi urmărită, în direct, pe Digi Sport.