Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la ora 13.05 nu erau semnalate probleme majore legate de desfăşurarea traficului rutier pe autostrăzi şi drumurile naţionale.
Lucrările în derulare pe unele segmente de artere rutiere importante fac însă ca fluxul de autovehicule să fie uşor perturbat. Astfel, pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti se execută lucrări de realizare a pasarelei de la kilometrul 49, iar circulaţia autovehiculelor este restricţionată pe benzile numărul doi, pe o distanţă de aproximativ 200 de metri.
Şi pe Autostrada Bucureşti – Constanţa se execută lucrări de reparaţii la podul peste râul Pasărea, pe sensul Bucureşti – Cernavodă, la kilometrul 21+272 metri. Traficul rutier se desfăşoară pe o singură bandă.
Le recomandăm conducătorilor auto care circulă pe cele două importante artere rutiere, ca la trecerea prin zonele de lucru să se asigure, să semnalizeze şi să se încadreze din timp pe benzile rămase libere.
În judeţul Bistriţa-Năsăud, pe DN17, se execută lucrări de reparaţii la podul situat la kilometrul 22+500 metri, peste râul Someşul Mare, în zona localităţii Beclean. Traficul rutier se desfăşoară, semaforizat, pe un fir, alternativ, în ambele sensuri.
Pe DN1, la intrarea în Sinaia dinspre Comarnic, se execută lucrări de reparaţii la trei poduri situate la kilometrii 118+846 metri, 120+142 metri şi 121+155 metri. Şi aici traficul este uşor perturbat.
Pentru prevenirea producerii unor accidente grave de circulaţie, le recomandăm conducătorilor auto să mărească distanţa în mers între autovehicule, să folosească luminile de întâlnire şi ziua, pentru a fi mai uşor vizibili în trafic şi să nu se angajeze în depăşiri înainte de a se asigura temeinic. De asemenea, îi sfătuim pe cei care încheie coloanele de vehicule care încetinesc sau opresc brusc să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i atenţiona pe conducătorii auto care se apropie din spate să reducă din timp viteza.