S-a demonstrat, de mult timp, ca putini sunt romanii care stiu mai mult de doua-trei versuri ale imnului national si mai ales care vibreaza, cu adevarat, atunci cand il aud cantat. Au fost testati politicieni, au fost vazuti, de o tara intreaga, fotbalisti ce molfaie guma in acordurile cantecului ce ar trebui sa-i imbarbateze ori care duc, mecanic, mana la inima in timp ce scutura, nervosi, din picioare. Destui primari n-au putut sa treaca dincolo de primele cuvinte ale „Tricolorului” si nu s-au obosit, nici acum, sa-si incarce memoria obosita de grijile comunitatii cu versurile imnului „Desteapta-te romane!”. Continuam sa ne miram de ce rasuna mari stadioane ale lumii atunci cand ,la unison, zeci de mii de oameni isi canta, cu mandrie, imnul si flutura steagul national. Ne grabim sa sarbatorim „Ziua Americii” ,pe cea a Frantei si pe cea a Europei, iar de ziua noastra nationala ascultam, la greu, imnul pus pe ritmuri de manele, dres cu fasole la cazan si vin fiert. Mi-am amintit de toate acestea recent, dupa ce s-a repetat, pana la enervare, bravada echipei de spada a Romaniei, care a ales sa coboare de pe podiumul de premiere dupa ce organizatorii Campionatului European de Scrima au pus sa cante nu actualul, ci vechiul imn. Nu e prima data cand s-a intamplat acest lucru si bine ar fi sa nu se mai faca astfel de gafe.De altfel, organizatorii si-au cerut cuvenitele scuze si este de presupus ca au retinut ca „Tricolorul” nu mai este imnul national al Romaniei.
Totusi… Lasand la o parte ca sunt destui aceia carora li se parea mai potrivit vechiul imn, prin linia melodica si corespondenta versurilor cu fluturarea rosu-galben-albastra a steagului national, nu vad de ce atata revolta in atitudinea unor sportive, ca si cum ar fi fost medaliate in acordurile imnului din… Patagonia si ar fi fost obligate sa-si schimbe,chiar atunci, cetatenia. Pana la un punct, e laudabil ca au recunoscut imnul tarii lor , dar cred ca ar fi fost si mai laudabil daca ar fi tratat momentul cu necesara consideratie si le-ar fi transmis organizatorilor,ulterior, motivul nemultumirii lor. Onoarea si demnitatea prin care au tradus unii comportamentul sportivelor medaliate de a intoarce spatele si a cobori de pe cea mai inalta treapta a podiumului cred ca mai degraba au fost luate, nepermis, in… varf de spada. Nu numai ca, imediat, clasatele pe locurile doi si trei au sarit, vesele, pe treapta intai si s-au fotografiat pe locul lasat liber de romance, dar „palma” data organizatorilor nu cred ca puncteaza prea mult la capitolul imaginii destul de sifonate a Romaniei in lume. Sportul a fost si pe vremea „Tricolorului” si este si pe cea a actualului imn ambasadorul cel mai credibil al acestei tari si asa ar trebui sa si ramana. Tricolorul a fost parte a istoriei acestui neam, a fost imnul bunicilor si al parintilor lor si, fie si numai pentru acest lucru, merita respectat in fata intregii lumi.
Dar cand langa gimnaste dezbracate indecent se aliniaza si spadasine care strapung cu varful spadei o imagine care are si asa nevoie de mai multe puncte luminoase, parca simti cum se indeparteaza si mai mult sansa de a fi din ce in ce mai putini aceia care nu stiu pe de rost nici macar strofa intai a imnului national, fie ca tocesc fotoliile Parlamentului, fie ca duc, instinctiv, mana la inima de fotbalist, ori ca sunt, de multe – multe generatii, romani.
Luiza RADULESCU
