Poluarea in unele zone din Ploiesti este mult peste valorile suportabilitatii. Si nu o spun autoritatile locale ci locuitorii zonei Mihai Bravu, care se plang frecvent ca respira un aer cu miros intepator.
Mirosul de varza stricata si de oua clocite de la gazele emanate de instalatiile rafinariilor in municipiul resedinta de judet iti taie respiratia, mai ales in zilele ploioase. Cartierul Mihai Bravu, situat in estul municipiului, la mai putin de doi kilometri distanta de platforma Rafinariei Lukoil, are reputatia unei zone de care toata lumea a inceput sa se fereasca. Spre exemplu, agentiile imobiliare nu mai pot vinde la un pret bun apartamentele din cartier, pentru ca nimeni nu mai vrea sa locuiasca in vecinatatea rafinariei.