Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a efectuat, astăzi, o vizită la Curtea de Apel Ploieşti. Cu această ocazie, ministrul a discutat cu personalul şi conducerea instanţelor despre noul Cod civil, răspunderea magistraţilor, schemele de personal, investiţii şi Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Cu prilejul Zilei Justiţiei, Cătălin Predoiu a declarat: „Trebuie să ajungem la o performanţă mai bună în sistemul judiciar, ceea ce depinde atât de legislativ, cât şi de executiv, dar rolul cheie revine magistraţilor şi grefierilor. Sunt lucruri care se pot face acum, până la regândirea schemelor de personal. Mai multă coerenţă în soluţii, mai multă grijă pentru motivări, mai multă integritate. Preşedinţii de instanţă trebuie să preia leadership-ul sistemului judiciar alături de CSM.
Obiectivul fundamental al Ministerului Justiţiei este o justiţie eficientă, responsabilă, independentă. Obiectivul strategic al Ministerului Justiţiei îl constituie noile Coduri.”